• Ale tinereţii valuri,  Pentru minte

    Copiii spun lucruri cinstite

    15 decembrie 2010 /
    Cei de la Jurnalul National au ca subiect de prima pagina un articol aparent usor si pueril. Dar de mii de ori mai interesant si mai real decat muulte subiecte de prima pagina. Decat multe stiri considerate de maaare interes!
    Ei s-au intrebat cum percep copiii realitatea zilelor noastre. Dupa cum spunea profesorul Dorel Zaica, gandurile celor mici „sunt stari pline de revelatie (…) savoarea raspunsurilor provine in mare parte din lipsa prejudecatilor (…) curajul si inspiratia nebuna vin de la lipsa oprelistilor de tot felul care stau pe capul unui adult”.
    Cei de la Jurnalul National, folosind „experimentul Zaica”, au stat de vorba cu elevi din clasele II-IV de la trei scoli bucurestene. Ei au pus intrebarile, iar raspunsurile au curs.
    Spicuiec si eu cate ceva:

    Ce este politica?
    „Politica este o casuta pentru copii.” (Georgiana, 8 ani)
    „Politica este o limba internationala.” (Edi, 9 ani)
    „Eu cred ca politica este locul unde apari la televizor.” (Raluca, 8 ani)
    „Politica sunt pensiile, salariile, oamenii importanti…” (Mihnea, 9 ani)
    „Politica e acolo unde se fac bani.” (Vlad, 10 ani)

    Ce sunt oamenii politici?
    „Sunt oameni care detin România.” (Raluca, 8 ani)
    „Nişte oameni care candideaza la Preşedintie.” (Edi, 9 ani)
    „Oamenii politici sunt nişte furatori de bani.” (Ana, 8 ani)
    „Sunt nişte oameni care iau toti banii din tara şi îi risipesc pe costume.” (Cosmin, 8 ani)
    „Oamenii politici sunt oamenii care pot sa dea bani la saraci. Dar nu dau.” (Laurentiu, 9 ani)

    Ce trebuie sa faci ca sa ajungi om politic?
    „Sa înveti şi sa votezi.” (Maia, 9 ani)
    „Sa fii bun cu oamenii aştia care voteaza.” (Raluca, 8 ani)
    „Sa munceşti foarte mult.” (Vlad, 10 ani)
    „Sa te tii de carte şi sa înveti sa minti bine.” (Cosmin, 8 ani)
    „Trebuie sa fi furacios ca Basescu.” (Ana, 8 ani)

    Ce este Guvernul?
    „Acolo sta Basescu.” (Marius, 8 ani)
    „Guvernul e o ştire.” (Corina, 9 ani)
    „E ala care da salariul mai mic.” (Vlad, 10 ani)
    „Acolo sta domnul preşedinte şi cu Boc.” (Mihnea, 9 ani)
    „Guvernul e locul unde se stabilesc regulile tarii.” (Vlad, 10 ani)

    Cine e Basescu?
    „Şeful tarii.” (Ovidiu, 8 ani)
    „Preşedintele României.” (Andrei, 10 ani)
    „E un ucigaş. Dar e un ucigaş deosebit, pentru ca nu omoara oameni, lasa criza sa-i omoare.” (Andrei, 8 ani)
    „Basescu e un egoist care tine banii doar pentru el.” (Mihnea, 9 ani)
    „Basescu e preşedinte, dar e şi un batauş. Pentru ca bate copii.” (Laurentiu, 9 ani)

    Ce este criza?
    „E zapaceala.” (Georgiana, 8 ani)
    „E când ies oamenii în strada ca şi-au pierdut serviciul şi ca nu primesc multi bani.” (Mihnea, 9 ani)
    „Criza e când lumea se cearta pentru bani.” (Alexandra, 9 ani)
    „Criza e când nu mai sunt bani şi nu mai avem cu ce sa cumparam mâncare.” (Andrei, 10 ani)
    „Sunt nişte oameni care striga ¬- „nu mai sunt baaani!”. Şi atunci faci criza.” (Laurentiu, 9 ani)

    Daca tu ai fi preşedinte, ce ai face pentru România?
    „Eu le-aş mari salariul la oameni.” (Razvan, 10 ani)
    „Eu aş face mai mult bine oamenilor.” (Laura, 8 ani)
    „Eu aş apara tara. Sa nu aruncam gunoaie pe jos, sa nu facem mizerie prin parc, sa îngrijim natura.” (Monica, 8 ani)
    „Eu aş încerca sa scap tara de criza.” (Andreea, 10 ani)
    „Eu aş face aşa ca sa poata sa stea mami cu fratiorul meu acasa.” (Sasha, 9 ani)

  • Ale tinereţii valuri,  Pentru minte

    Mesaj dintr-un cărucior cu rotile: STOP gândirii limitate!

    3 decembrie 2010 /

    În 2005, pe vremea asta, eram în Spania. Învățam, călătoream și petreceam. Într-o noapte, mai toți din gașca Erasmus eram la discotecă. Totul ok – cel puțin în limita a ceea ce înțelegeam eu prin ok. La un moment dat, și-au făcut apariția vreo cinci tineri în cărucior cu rotile și alți prieteni de-ai lor. Eu – mare iubitoare de dans – m-am dat de-o parte. Eram mirată și, într-un fel, rușinată. Mă gândeam că, dacă voi continua să dansez, va fi ca și cum le-aș face lor în ciudă – uite, eu pot să mă mișc!… Apoi, am realizat că acei tineri știau unde au venit. Le priveam bucuria de pe chip și dansul lor din scaun. Erau fenomenali! Mi s-a făcut, din nou, rușine. De mintea mea îngustă. De gândirea mea limitată.

    În mai puțin de zece minute, grupul Erasmus și grupul cărucioarelor se unise. Dansam împreună! Cu unul dintre băieți am și vorbit puțin (sau țipat, ca să ne auzim prin muzică). Mi-a povestit ca ieșirile lor sunt o obișnuință. Că se simt bine. Normali. I-am spus că îi admir din suflet. Și am continuat să dansăm.

    Putem avea trup sănătos – și suflet în cărucior cu rotile

    Pe atunci, nu eram învățată să văd prea multe exemple de acest fel. Apoi, am observat, de la an la an, o schimbare și la noi. Nu e o fericire faptul că există persoane cu dizabilități. Dar ele există! Și au, la fel ca toată lumea, dreptul la plimbare, la relaxare, la distracție, la viață! Mi se rupe inima când văd copilași în cărucior cu rotile sau cu alte probleme de sănătate. Dar mă bucur să văd că părinții încearcă să-i integreze în societate. Mă bucur să observ că lumea nu mai întoarce capul ca după urs când vede un defect. Că nu mai comentează toți și nu se mai minunează. Mai sunt multe de rezolvat și multe de educat. Dar e un început. E de bine.

    Cred că ar fi cazul să conștientizăm că, dacă ne-am născut întregi, nu e o regulă să și rămânem așa. Că trebuie să mulțumim pentru tot ce avem și poate că nu merităm. Cred că ar fi cazul să conștientizăm că, dacă suntem întregi fizic, asta nu înseamnă că nu putem avea inima sau mintea infirme…

    floare - carucior cu rotile

    Astăzi, 3 decembrie, este Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Astăzi e momentul să mai punem o pietricică pentru a ne uni drumurile, pentru a ne respecta, a ne iubi, a ne împrieteni.

  • Ale tinereţii valuri,  Şcoala părinţilor

    Jocuri dintr-o alta copilarie

    17 iunie 2010 /

    Desi exista in sectiunea Despre blog explicatia – De ce pietre? De ce sapte?, mai multi mi-au cerut sa le povestesc despre jocul Sapte pietre. Astfel, am descoperit si descopar in fiecare zi ca jocurile copilariei mele se ingroapa undeva, intre calculator si televizor, intre singuratate si sedentarism, intre generatia mea si noua generatie… Acum, cu cat esti mai copil, mai tanar, mai modern, mai proaspat… cu atat mai mult risti sa fii mai inchistat, mai egoist, mai stapanit de tehnologie si poate… mai batut in cap. Nu spun asta pentru a jigni. Nici nu-mi face vreo placere. Sunt pe cale de a deveni mama, iar propriile mele vorbe si idei ma ingrozesc.
    Pe vremea mea adunam capace si organizam olimpiade sportive in fata blocului. Ieseam cu paturica in parc. Faceam concursuri de Miss si de cultura generala. Jucam mult iubitele Sapte pietre, dar si Ascunsa, Baba Oarba, Ratele si vanatorii, Ursuletul doarme, Tarile, Incetul cu incetul se fabrica otetul, Mima, Sotron, Somer, Maroco, Telefonul fara fir, Coarda, Ata, Prinsa, Lapte gros, Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti, Tomanap, Fazan, Spanzuratoarea, Leapsa, Tara, tara, vrem ostasi, Pacalici, Popa prostu, Razboi, Macaua…

  • Ale tinereţii valuri,  Bucurii

    Ștefan Epure – profesor la infinit si un pic de pensionar

    12 iunie 2010 /

    Sufrageria noastra, luata pe nepregatite, n-a fost niciodata un loc de primit musafirii. Ea a reprezentat mereu o camera de studiu. Masa a fost plina de carti, manuale, caiete, hartii si hartiute. La ea s-au facut planuri si planificari, s-au corectat lucrari, s-au impletit destine. Nu stiu ce avea Ștefan Epure, tata, mereu de innoit, de pregatit, de aranjat. Pentru fiecare ora. Pentru fiecare clasa. Pentru fiecare elev.