Semnul meu de bună purtare

Deși vorbesc și povestesc multe în online, ele sunt doar vârful aisbergului vieții mele. Căci, da! Surprinzător sau nu… am viață dincolo de ecrane. Unele nici nu simt nevoia să le spun, altele îmi zic că e mai bine să le țin pentru mine, iar altele prefer să le amân pentru când vor crește și vor fi complete, cât să le cuprind într-o istorioară.

Pentru această ultimă variantă, azi am „încălcat” regula și am vorbit înainte de vreme.

Mi s-a părut amuzant citatul pozat de o prietenă: „Febra musculară este semn de bună purtare”. Prin urmare, am comentat și m-am lăudat că

Continue Reading

19 din 2019 – dișteptăciuni la gura Facebook-ului

La fel ca și în 2018, am zis că n-ar fi rău să adun câteva filosofii, nebunii și ofuri postate pe Facebook de-a lungul lui 2019. Să le adun și să le prelungesc viața printr-o postare pe blog. Pentru că aici e, de fapt, casa gândurilor mele.

Anda Elena Pintilie - blog Șapte pietre

Ai voie să zâmbești, ai voie să plângi, ai voie să te simți bine, ai voie să recunoști că te doare! Ai voie să fii tu – fără măști și zorzoane! Ai voie să pozezi în pielea ta,

Continue Reading

Povestiri din patul cel mare și gol

E minunat să ai un pat uriaș, un pat în care să te poți pierde și în care să te regăsești, totuși, în brațele persoanei iubite.

Îmi place mult imaginea aceasta. O ador! O ador, în ciuda faptului că îmi aduce în amintire o etapă dureroasă a vieții mele.

Când mi-a plecat omul de acasă și n-a mai fost să fie omul meu, am rămas singură. Nu doar în viața de femeie, ci și în patul cel mare și gol.

N-am fugit de prea multe suferințe fizice sau sufletești care mi-au apărut, de-a lungul vremii, în cale. Dar de venirea serilor, pe-atunci, fugeam. Pentru că urma să întâlnesc ceea ce pe timpul zilei mai reușeam să evit. Întâlneam realitatea din patul mare și gol. Și tot mă chinuiam să nu o conștientizez și să nu o percep în întregime. Închideam ușa la dormitor, stingeam lumina și mergeam orbecăind până la pat. Mă așezam pe marginea marginii lui, ghemuită și apăsată de frământări.

Continue Reading

Nu ne lăsa, Măicuță, să pierim pe cale…

Anul trecut am plecat cu Maria din Iași pe 12 august seara și până pe 13 dimineață ne bucuram deja de vreo 600 de kilometri realizați cu bine. Pe 14 august am luat-o din nou din loc și-am mai făcut spre 200 de kilometri, până la Polovragi.

Acolo aveam să ne reîntâlnim neamurile din partea tatălui meu, iar a doua zi urma să participăm la slujba de la Mănăstirea Polovragi, al cărei hram era tocmai atunci, pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului.

Anul trecut a fost primul post în care mă spovedisem, dar nu m-am și împărtășit în Iași – ci am plecat cu binecuvântarea de a lua Sfintele Taine pe meleaguri oltenești. Am plecat cu Dumnezeu înainte și cu Maica Domnului în inimă, iar după ce Maria a adormit eu m-am ținut trează și atentă la condus în diverse moduri. Cel mai drag mi-a fost să îngân patru versuri, refrenul dintr-o întreagă cântare pe care nici azi nu o știu pe de rost.

Continue Reading

A pierde poate însemna, uneori, un câștig

I-am permis oricui să mă piardă. Simplu. Pentru că n-am ținut niciodată cu forța pe cineva lângă mine. Nici în prietenie, nici în iubire.

Unele pierderi au fost banale. Altele au rupt carnea de pe mine. Însă toate și-au avut rostul. Până la urmă, orice pierdere s-a dovedit a fi un câștig. Pare c-o spun precum vulpea care nu ajunge la struguri. Și, totuși, o spun ca omul… eliberat. Nu pot căra pe cineva în spate doar așa, ca să dea bine la număr.

Continue Reading

Rânduri de rămas-bun pentru un PUI de leu

Uneori, e timpul să-ți iei rămas-bun de la prieteni. Cu recunoștință, cu bucurie pentru tot ce-a fost… la bine și la greu.

Spun asta pentru că, uneori, prietenii pe care ți-i faci nu sunt tocmai oameni. Și nu c-ar fi neoameni – ci pentru că-s obiecte! 🙂 Dar nu orice fel de obiecte, ci obiecte de suflet.

Mult mai fidele decât oamenii și doldora de amintiri. De emoții. Ai trecut cu acești prieteni printr-o mulțime de aventuri. Ai petrecut ani întregi în prezența lor. Și mii de kilometri! 🙂 Te-au văzut când te-ai veselit – dar ți-au simțit și lacrimile, și furiile, și jalea, și fricile…

Uneori, e timpul să-ți iei rămas-bun de la prieteni, cât încă îți mai sunt prieteni. Și cât încă mai au forța și curajul

Continue Reading