Maica Domnului și-un ajutor. Necerut. Nemeritat. Primit.

Vineri dimineață m-am trezit cu niște senzații ciudate prin corp. Nu le-aș spune musai dureri – deși mă simțeam de parcă aveam mațele înnodate. Eram în așa condiție, încât cu greu am reușit să mă aplec ca să-mi leg șireturile.

Cum nu am probleme de felul meu și cum mi-e și gradul de suportabilitate mai ridicat, n-am făcut mare caz. Urma, probabil, să-mi treacă. Așa mi-am zis. Numai că statul în scaun de la birou și timpul n-au alinat, ci au accentuat.

Așa, îndoită, m-am dus după-amiază la Denia Acatistului Bunei Vestiri, slujbă specială care se face în vinerea din săptămâna a cincea a Postului Paștilor. M-am dus pentru că îmi doream să particip și pentru că evitam să bag în seamă aparentul necaz. Repet, nu era cine știe ce durere, dar recunosc că începuse să mă sâcâie. Apoi, îmi ziceam eu, oricum urma să stau în picioare – precum pe vremuri cei ce au dat naștere acestei sărbători, într-un moment în care au mulțumit Maicii Domnului pentru minunea ce i-a salvat de la pieire. Era ok, deci, în picioare – căci în genunchi dacă aș fi stat puneam iar presiune pe mațe, coaste și burtă, per total.

Maica Domnului - icoană

Ca să mă îmbărbătez și mai și, în nebunia mea, când am ajuns la biserică, mi-am zis

Continue Reading

Din culisele întâlnirii cu Verattiva – scriu ce-mi spune pielea mea

Am cunoscut o doamnă mai în vârstă și foarte simpatică. În cinci minute deja îi știam o părticică din viață – și, la rândul meu, îi povestisem câte ceva! 🙂 Când m-a întrebat câți ani are copila mea și i-am spus că aproape 9, a avut o reacție care m-a surprins.

– Ooo, dar ai făcut-o foarte de tânără!

– Ei, nici chiar tinerică… aveam spre 27 de ani atunci. Iar acum se mai adaugă, logic, cei 9. În vară împlinesc 36.

A căscat ochii mari, m-a mai privit un pic și-a zis:

– Eu ți-aș fi dat vreo 25 de ani acum!

Recunosc, a fost simpatică doamna și m-a amuzat. Mi-a creat o stare de bine și cred că, mai mult decât a se înșela sau nu cu privire la vârsta mea, chiar asta a dorit – să mă bucure și să-mi facă un compliment.

După ce-am rămas singură, am început să zâmbesc și, fără să planific gânduri publicitare, mi-am zis:

Continue Reading

Și pentru că dragul meu de presă trebuia să poarte-un nume… i-am spus Gheorghe Matei

– Un băiat se plimba cu bicicleta în parc. Aici, aproape, la Horia, Cloșca și Crișan. A căzut și s-a rănit destul de grav. Părinții au chemat ambulanța…

Ne-a mai spus câteva amănunte, apoi ne-a dat să facem o știre, răspunzând la vestitele – dar abia cunoscutele – întrebări de presă: cine?, ce?, cum?, unde?, când?, de ce?…

Am scris dintr-o suflare. Am recitit, am corectat, am mai completat ceva. Apoi, fiecare și-a predat știrea. Domnul a citit fiecare text cu atenție. Ne-a felicitat, a mai explicat niște lucruri, a mai insistat pe câteva detalii. La final, a luat în mâini un carnet mic, gros, maro și a zis: Iar acum să vă arăt cum se scrie o știre!

Am simțit că rămân fără aer!

Continue Reading

18 mărturisiri din viața petrecută în 2018

* În 2018, cele Șapte pietre au împlinit 10 ani. A fost un 2018 în care ori le-am acordat maximă atenție, ori le-am neglijat total – dar le-am iubit și le iubesc mult, că-s ale mele.

Anda Elena Pintilie - Sapte Pietre - marturisiri din 2018

* 2018 a fost anul pe care am vrut să-l pipăi, să-l simt, trăind în el și trecând prin el conștient, într-un continuu prezent. M-au însoțit celebrii aici și acum – atunci când cei doi n-au lipsit cu desăvârșire…

* 2018 a fost anul cu cele mai multe

Continue Reading

18 din 2018 – dișteptăciuni la gura Facebook-ului

Am scris anul acesta pe Facebook o serie de filosofii, nebunii și ofuri. Și-am zis că n-ar fi rău să adun câteva dintre vorbe pe blog – că aici e, de fapt, casa gândurilor mele.

Anda Elena Pintilie - blog Sapte Pietre

Se întâmplă, uneori, să ne dăm calmi și împăciuitori, simpatici și plini de virtuți. Mai, mai că ne-am mângâia pe frunte și ne-am trece la panoul de onoare – suntem fantastici! Zâmbitori și liniștiți,

Continue Reading

Colaj de toamnă – frunze, bucurie și culori

Toamna își are cele mai frumoase povești. Și cele mai faine culori.

Nu știu dacă v-ați prins până acum… dar eu… ador toamna! 🙂

colaj cu frunze de toamna - Anda Elena Pintilie

Și nu de ieri, de azi – ci dintotdeauna! Deși născută la final de august și, deci, la final de vară, când eram în clasa a II-a m-am prezentat a fi apărut pe lume… tan-ta-ni-oooo!… odată cu primele adieri ale toamnei!

Continue Reading