Fericirea de a da în mintea copiilor

Era Maria micuță tare și s-a apucat de bocit, privind la o zgancă uscată: O să-mi fie dor de buba meaaaa! Prima dată am bușit în râs apoi, când am văzut că-i treabă serioasă și o supărare demnă de luat în seamă, ne-am arătat înțelegători cu suferința prințesei și am consolat-o. Inclusiv cu… Lasă, că în curând vei face o julitură nouă!

Noi, adulții, suntem cam încuiați. Trecem prea ușor peste situații și peste prietenii – fie ele chiar și cu o zgancă. Din fericire, uneori ne mai și trezim. Grație copiilor noștri și grație bobului de copilărie care mai zace în noi.

În ultima perioadă m-a cam durut în cot – aproape-n cot… 🙂 Când mă atingeam de ceva simțeam un oarecare disconfort. Dar zâmbeam. Apoi îmi priveam julitura și râdeam de-a binelea. Astăzi… mi-e dor de buba mea.

Am lăsat în urmă o amintire din parcul de joacă. Dintr-un anume parc de joacă, unul mai bodolan, vechi, destul de trainic, retras și numai bun de explorat. Acolo, acum ceva zile, Maria și-a privit părinții dându-se printr-un burlan-tobogan, ieșind la lumină cu picioarele-n sus și cu gurile alungite până la urechi. Încă nu-i la vârsta la care să se rușineze de noi, așa că se tot auzea: Hai, tati, mai dă-te o dată! Acum eu! Mami, e rândul tău! Tati, vreau să văd poza cu mami! Ha-ha-ha! 🙂

Eu în fustă și alunecând nevoie mare, tati în pantalon de costum, cum îi șade lui bine, Maria veselă… și toată lumea era a noastră! Am calculat proporțiile și-am știut că nu vom strica nimic, ne-am asumat și eventuala amendă, mi-am asumat și julitura din cot, ne-am asumat datu-n mintea copiilor. Însă, de data asta nu ne-am asumat veșnica idee despre făcutul de râs. Nici față de posibilii spectatori, nici unul față de celălalt. Am fost pur si simplu veseli, copii, jucăuși, hazlii. Cei mai faini dintre cei faini!

Astăzi e 1 iunie. Dar e în puterea noastră să facem din oricare zi un 1 iunie. E în puterea noastră să ne dorim și să avem tupeul de a redeveni copii, să ne păstrăm sufletele tinere și vesele. Grijile ne copleșesc. Motive de încruntat se găsesc cu duiumul. Și, totuși, în noi avem stropi de copilărie – cu tot ce-i frumos și inocent și bun din acea perioadă. Alegerea ne stă înainte – și doar de noi ține să acceptăm provocările primite. Sau să nu le acceptăm și să trecem cu greață prin viață, ca niște adulți respectabili ce suntem.