„Metoda accidentul” a ajuns și la noi
Un bărbat bocind nevoie mare, crizat, disperat, urlând la telefonul fix, îl anunța acum o oră pe tatăl meu: „Tată, am făcut accident pe trecerea de pietoni și am omorât un om! Îmi trebuie repede bani, altfel mă bagă ăștia la pușcărie!”.
După ce și-a revenit din șocul inițial, tata i-a trântit telefonul în nas lu’ nenea ăla și, alături de mama, s-a pus pe dat telefoane pe mobil. Să afle că noi toți suntem bine și că ceea ce se petrecuse mai înainte fusese, cu adevărat, o farsă. Ei știau, în mare, despre ce-i vorba cu inconștienții ăștia care aplică „metoda accidentului rutier”, dar n-ai cum să nu te gândești și la ce-i mai rău, n-are cum să nu-ți pese, n-are cum să nu-ți tremure inima în tine, până când nu te asiguri că totul e ok.
Așa că au trecut prin toate stările, până ne-au localizat pe toți și s-au asigurat că nu-i liniștim de aiurea, că suntem cu adevărat teferi și neimplicați în tragedii rutiere.
E bine să fii informat și să nu cazi în capcane. Ai mei au fost informați, dar tot n-au putut sta nepăsători de-a dreptul. Ar fi și mai bine, însă, dacă astfel de glume proaste nu s-ar petrece. Să suni fără să știi dacă nu cumva dai peste bătrâni și/ sau bolnavi, să riști să-i omori de spaimă, să-i prostești să-ți dea banii pe care mulți nici nu-i au, să te bucuri de secunda în care te dai dumnezeu și să decizi tu ce număr să formezi… mi se pare că toate astea nici n-ar putea fi făcute vreodată de un om.
Cu toate acestea, „metoda accidentului” nu e o poveste – căci, de-ar fi fost, aici nu s-ar fi povestit. Grijă mare, spor în trafic și nu uitați să vă avertizați părinții, bunicii și celelalte rude că există mulți tembeli cu baze de date și numere de telefon, cu chef de glume proaste și cu sperieturi în program.
2 Comments
Olga
De cel puțin trei ori am fost sunați și noi. Norocul a fost că a răspuns soțul meu, el fiind o persoană care nu se pierde ușor le-a spus câteva și le-a trântit telefonul în nas!
Eu însă m-am pus pe dat telefoane și da, nu m-am liniștit până nu am aflat că toți sunt bine!
Nu cred că se depun toate eforturile pentru ca acești monștri să fie și ei localizați și pedepsiți pentru faptele lor!
anda_elena
E tare trist că sunt unii care fac afaceri pe inima și pe sănătatea oamenilor! Și pe banii lor, pe încrederea lor în cei din jur!… 🙁