Cum am devenit eu fată
După ce am povestit despre fetițele care au cuc, a venit rândul ca eu, băiatul, să spun cum am devenit fetiță. Că prin noua mea freză am redevenit, la bătrânețe, băiat… asta e o altă discuție.
Când mama a rămas însărcinată pentru prima dată – ai mei și-au dorit un copil sănătos. Dacă era să fie fată, cu atât mai bine. Dar n-au ținut morțiș. Și-au iubit și își iubesc în continuare fiul ca pe ochii din cap.
După șase ani, când mama a rămas din nou însărcinată – era clar! Se comandase o fată! Și așa am apărut eu. Ai mei, mândri nevoie mare că au fetiță!
Mândria le era zdrobită când câte unul se trezea să exclame: Vaiii, ce băiat frumos aveți! O dată, de două ori, de alte câteva ori. Până când mama, ajunsă acasă, m-a priponit în brațele tatei și mi-a dat găuri. Două. De găuri a atârnat cercei. Și așa nimeni nu a mai îndrăznit să mă numească băiat 🙂
S-ar putea să îți placă
Text de pus creierul în priză
Mi-am dus vulcanul în service :)
3 Comments
Diana
Cât sunt mici, înafară de haine, nu prea îți dai seama. 😀
Și surioarei mele mereu i se zicea că era băiat.
Deși acum… nici cu cercei nu mai știi. Am văzut atâția băieței de 3-4 ani cu cercel în ureche…
anda_elena
Da – la multi bebelusi nu prea-ti dai seama ce-s. Exista si exceptii. Maria mea a avut intotdeauna fata de fetita 🙂
Referitor la cercei – ai dreptate. Si eu m-am gandit sa spun ca vremurile s-au schimbat (?modernizat?!). Apoi, am decis sa nu mai lungesc vorba. Dar, am tinut sa specific ca au fost doua gauri – pentru doua urechi 🙂
Baietii sunt intr-o ureche, ca de obicei :))
Gabi Rotaru
🙂
Mie îmi spunea lumea că sunt fetiţă. Ce putea să-mi facă mama, o gaură în pantaloni?