Credință? Pentru cine-i treaba asta cu credința?

Credință? Ce credință? Numai oamenii săraci și fără școală mai pot crede într-un dumnezeu închipuit! Ești tânără și pari deșteaptă… Ar trebui să deschizi mai bine ochii și să-ți dai seama că am evoluat, că n-avem nevoie de prieteni imaginari ca să ne trăim viața!…

Aud vorbele astea periodic, mai blând sau mai dur formulate… și mă minunez. Mai tare decât atât, mă întristez. Și, uneori, recunosc că mă amuz atunci când cineva mă întreabă cu voce gravă… Băi, dar tu chiar crezi?! Cred, Doamne, ajută necredinței mele!

Lumește vorbind, dacă e să mă deranjeze ceva tare, tare de tot, e că se pune, de multe ori, semnul egal între creștini (mai ales creștinii practicanți) și proști. Fără studii, fără cultură, fără un ban în buzunar, fără perspective… Mai simplu, toți fraierii ăștia mai credincioși sunt numiți săraci cu duhul – în sens jignitor. Deși, dacă vreunul dintre acuzatori ar cerceta să afle ce înseamnă, de fapt, expresia sărac cu duhul ar afla că face, în cele mai multe rânduri, complimente uriașe, chiar nemeritate – căci e cumplit de greu să ajungi la o asemenea fericire!

Revenind. Suntem în epoca în care totul ne este complet cunoscut și orice savant e un mic dumnezeu – și, totuși, nu putem explica încă, pe deplin, cum se formează picăturile de ploaie! În același timp, vai, Doamne, e reîntoarcere în preistorie să faci rugăciuni de invocare a milei lui Dumnezeu, pentru ca pământul nostru cel însetat să-și primească ploaia, pentru ca noi să ne mai răcorim de atâta dogoare și să avem ce mânca.

Mici și mari, cu studii sau fără… ai lui Dumnezeu suntem

Sunt mulți oameni săraci sau fără școală care cred în Dumnezeu. Perfect adevărat! Însă, numai eu cunosc și o mulțime de oameni cu credință, cu studii superioare, cariere și familii împlinite! Iar eu nu cunosc pe toată lumea. Sunt cercetători, savanți, oameni de știință care nu-și permit și nici nu vor să-L scoată pe Dumnezeu din ecuație. Sunt n-șpe mii de studii făcute pe tema aghiasmei, a semnului Sfintei Cruci, a sfintelor moaște și a icoanelor care au plâns, sunt mărturii de la oameni care au simțit puterea și ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al sfinților Lui, sunt oameni care s-au tămăduit de boli incurabile, sunt oameni care au ieșit din niște prăpăstii din care nicio putere omenească nu i-ar fi putut scoate!

Și atunci – mai ales atunci! – când inexplicabilul se întâmplă, noi ne putem rezuma să credem în coincidențe, în experimente, în nimic, pur și simplu?! Mie, una, mi se pare imposibil. Nu, nu aprob acel crede și nu cerceta – cu răutate scos din context, acuzat de mulți și aplicat de unii! Însă ar fi gol totul și fără sens în viața asta și, mai ales, în moarte – dacă viața și apoi moartea ar însemna un punct sec și atât.

M-am cam lungit, așa-i? Totul, pentru a-l introduce în scenă pe un chirurg extraordinar și un profesor universitar genial! Cercetările lui sunt un reper important în istoria medicinii moderne.

Sfântul Luca!

Adică… omul acesta chiar a existat și nu a trăit în mănăstire, în peșteră sau prin pustie! A lăsat documente multe în urma lui și multă bucurie încă din timpul vieții sale pământești! A operat și a tămăduit pacienți pe care alți colegi de-ai lui, teoretic la fel de geniali, îi considerau deja în brațele morții! Ce avea în plus Valentin Voino-Iaseneţki, cunoscut nouă ca Sfântul Arhiepiscop Luca al Crimeei? Credință! Lucra mână în mână cu Dumnezeu, se ruga pentru pacienți și niciodată nu-și asuma vreun merit: „Dumnezeu v-a vindecat cu mâinile mele. Acestuia să vă rugați întotdeauna”.

Un geniu al vremii sale (și al vremurilor noastre!) a ales, pe lângă medicină, preoția. Și-a fost hulit, și-a primit piedici cu duiumul, și-a fost atât de iubit! Și este, în continuare, un Sfânt drag, grabnic ajutător și model pentru toți.

Sfinte Ierarhe Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Dacă și tu vrei să-l cunoști pe Sfântul Ierarh Luca al Crimeei, poți citi mai multe despre el pe Doxologia, de unde e și sursa foto.

De aici, de pe blog, poți să mai afli:

* De ce îl cheamă Luca pe un prunc drag mie

* Un cuvânt de încurajare al Sfântul Luca al Crimeei