Monstruozități fericite :)

Lucrăm, încă mult, în familie și încercăm, cot la cot, să fim creativi. Totuși, am început să realizez că sunt momente în care trebuie să dispar și să-mi las fata să fie, pur și simplu, pe picioarele ei! Ați crede că-i ușor. Adică… gata, mi-am luat de-o grijă! Pun copchilu’ la birou și mie nu-mi mai pasă. Ei, nu-mi pasă? Cum să nu-ți pese, când vezi că, în loc de albastru, cerul e verde, că un om e mai mare decât un copac sau că nu știu ce chestie fantastică n-a fost lipită fix acolo unde trebuia?!
Îți vine să urli, să iei și să faci tu – ori măcar să repari! – îți vine să scoți fum pe urechi și să întrebi: Ce-i porcăria asta? Îți vine să întrerupi jocul, să te pui pe explicat și bătut la cap. Totuși…
Când întoarce fericită fățuca spre tine și te întreabă, cu mândrie:
– Uite, îți place?!
… parcă nu-ți vine să-i trântești un NU mare în nas. Parcă nici nu poți s-o minți de la obraz… Oricum, oricât ai juca teatru, îți citește în priviri un dram de nemulțumire și nici nu-i trebuie prea mult să ajungă să creadă că nu-i în stare să facă nimic bun. Și, atunci, până la răspunsul final, vii și tu cu o întrebare:
– Dar, ție îți place cum a ieșit?
De cele mai multe ori, reacția e promptă!
– Da, e foarte frumos!
– Ei, atunci îmi place și mie!
Copila răsuflă ușurată, iar mie îmi vine să râd. De mine. Sunt culmea! Culmea culmilor! Dar, mă tratez. Și, încerc să mă bucur. N-o vreau o mică artistă, o vreau o mare fericită! Iar, pentru asta, trebuie s-o las să viseze la cer verde, iarbă albastră și stele roz. Să mă bucur că apar destul de des ca personaj principal în desenele ei și să-mi notez, cu gura până la urechi, explicațiile:

Tati: Ce-ai desenat acolo, o fantomă?
Maria: Nuuu, pe mami. E mireasă, nu vezi?!

Maria: Uite, îți place cum arăți?
Eu: Vai, parcă sunt un pic cam grasă, nu?
Maria: Păi, așa trebuie să fii, pentru că ai un bebe în burtică!

Eu: Uite, Maria, cum arată omul ăsta de zăpadă, după ce s-a uscat. E cam închis la culoare, nu?
Maria: Da…
Eu: Data viitoare îl vom face mai deschis și mai luminos, ok?
Maria: Bine! Iar pe ăsta, ne prefacem că-l vedem pe întuneric!