Te-Ve(de),  Vorbe de duh

Salvatorii au devenit victime. Trăiască securiștii!

Măi, fraților! De multe ori, atunci când mi se spune că îmi ascultați telefoanele, mă bușește râsul! Dacă vă pierdeți, cu adevărat, vremea cu mine, e jenant! Zău! În același timp, sunt conștientă că, despre orice prostii aș debita eu – voi puteți să-mi răstalmăciți vorbele cum vreți și să mă transformați în terorista numărul unu! Știți ceva? Puțin îmi pasă!
O „consolare” aveam și eu – pe baza voastră! Aceea că, dacă pățesc ceva, mă găsiți voi! Și-n gaură de șarpe, nu?! Doar ați găsit pe atâția, doar aveți aparatură performantă, doar sunteți genii! Ei, consolarea mea s-a dus pe apa sâmbetei…

Vai de organizarea voastră! Vai de celula voastră de criză! Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au pierit și să-i ajute pe ceilalți să-și revină din șoc și din necazul prin care au trecut – și vor mai avea, încă, de tras! Despre ei nu-mi permit să comentez. Dar, despre incapacitatea voastră de organizare… spuneți-mi voi… aș putea să tac!?
Toți cei șapte pasageri au căzut de la mare înălțime! Avionul s-a rup în două, în zece, în câte s-o fi rupt! E tragic! Dar și mai tragic este faptul că toți cei șapte erau vii și conștienți! Vorbeau la telefoane! Și, așteptau ajutorul… Un ajutor care a venit după șase ore! Un ajutor costumat în pădurar (cinste lui!) – și nu în echipa specială, gata să ne salveze de la apocalipsă! Clar, pădurarul știa mai bine zona – dar, voi îl puteați lua în echipa voastră, în loc să-l lăsați așa, hai-hui!
Măi, fraților! Voi sunteți conștienți că în 2014, cu avion prieten cu radarul, care ar fi trebuit să aibă și un soi de GPS, cu telefoane mobile cu semnal!!!! – voi ați găsit niște oameni la mai mult de șase ore??? Cu toată triangulația imposibil de făcut! Șase ore sunt o veșnicie într-o situație din asta!

Aveți tupeul să mă ascultați/ localizați/ controlați pe mine – sau pe oricare alt amărăștean de teapa mea – și să vă bateți cu pumnul în piept că vă faceți datoria?!
Este inadmisibil! Și, totuși, trăiesc în lumea în care oameni care salvează vieți trec printr-un accident aviatic, supraviețuiesc și-i omoară… sistemul?!
Spuneți drept: v-a luat iarna prin surprindere?

Hai, recunosc că nu era asta întrebarea de bază. Aș vrea să aflu și:
– Când a fost verificat ultima dată avionul? Cine i-a dat „bun de zbor”?
– Cine sunt șefii care au coordonat acțiunile de salvare și cine a fost șeful suprem? Hai, nu-mi spuneți că a acționat fiecare după cum l-a dus capul..
– În ce stil se face depistarea unui avion în anul 2014, atunci când pilotul îți dă inclusiv coordonate ale locului în care s-a prăbușit aparatul? O parte a raspunsului este: cu pliante turistice, in loc de harti!
– În ce fel ați comunicat cu presa, astfel încât să păstrați decența și sobrietatea momentului? Pentru a modera tot jegul care s-a scurs de la unii colegi avizi de senzațional și exclusiv?

Și… mai ales, vreau să știu:
– Cam câte capete vor cădea pentru amatorismul de care ați dat dovadă?

2 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *