Trece timpul?
Trece! Şi… cum îmi pot da seama de asta?…
După frunzele care, încă din toiul verii, au început să se îngălbenească şi să cadă.
După numărătoarea inversă a zilelor rămase până la concediu.
După prefixul ce urmează să se schimbe.
După copiii mai mici din copilăria mea, de care mă sperii când îi întâlnesc acum, adulţi.
După propriul copil, care astăzi se lăuda că are fix un metru.
După urmele paşilor pe care-i zăresc, atunci când privesc în urmă.
După lacrimile şi zâmbetele care se tot înmulţesc, de la zi la zi.
2 Comments
Alice C.
:))) relax, draga mea!
mi-a placut aia cu „După copiii mai mici din copilăria mea, de care mă sperii când îi întâlnesc acum, adulţi. ” :)))
Pup cu drag, fata cu har si vorbe de duh!
anda_elena
Cu mine m-am obişnuit… uitându-mă, zi de zi, în oglindă :). Pe alţii îi pot în minte şi în suflet cu chipul lor de atunci, cu amintirile din acele vremuri. Când văd că, la rândul lor, au copii, griji şi fire albe de păr 😀 mă trece aşa… un fior :).
Pup şi eu, cu drag!