Traumă de profesor

Am scris azi un anume articol. Despre o nostalgie a unui domn profesor pensionar – care folosea o rețetă prin care elevii problemă pe care îi avea, în calitate de diriginte, deveneau, în timp, elevi model. Ideea ar putea fi preluată în zilele noastre. Sau nu. Motivul principal al negării este, așa cum mi s-a explicat, parcă, la indigo – acela că profesorii nu mai au timp. Cu atât mai puțin timp au profesorii diriginți. Pentru că, pe lângă pregătirea lecțiilor la disciplina de care se ocupă, trebuie să întocmească mereu rapoarte, hârtii, dosare, prostii. Maculatură către diverse ramuri ale inspectoratelor școlare și, implicit, ale Ministerului Educației.
Coincidență (sau nu), în perioada în care pregăteam scrierea am primit pe mail o poezie. O poezie care descrie fix trauma profilor din zilele noastre. Nu cunosc autorul versurilor. Mi-aș dori. Pentru că merită să-i pun și numele aici. Așa că, dacă aflaţi cine-i, vă rog să-mi daţi de ştire. Până atunci… să ne delectăm! 🙂

ŞCOALA… ALTFEL

De-abia am prididit să fac
Planificări – o droaie,
Că vin, din urmă, la atac,
Ședințe ca o ploaie!

Ieri am avut C.P., iar azi
Ședință cu părinții,
Alaltăieri C.A., C.E.A.C.,
Să mă ferească sfinții!

Peste trei zile voi ave’,
C-așa-i acum poruncă,
Prea-minunatul C.C.E.,
Și-alte ședințe încă.

Și, ca să-mi fie foarte clar
C-am misie-ntre misii,
Fac parte – ca misionar –
Din treizeci de comisii!

Număr absențe, raportez,
Săptămânal de-acuma.
Excursii – le organizez,
Serbări – una și una!

Sesiunea de comunicări
Și cea de referate,
Concursuri, baluri, adunări
Tot eu le fac pe toate…

Pornesc spre casă șchiopătând
De-atâta aiureală,
Se-aud ectenii de comând
Când plec de lângă școală.

Că rostul ni l-au resetat
Nebunii și cretinii.
Au smuls din holdă grâu curat
Și pun în loc… ciulinii.

E noapte, stelele lucesc
Și bate-un vânt iernatic.
Sunt încă trează şi muncesc,
La un proiect didactic.

Mai fac statistici şi printez,
Scriu zeci de protocoale.
Aşa se vede că lucrez –
În rest, sunt vorbe goale.

Afară-i frig, în casă frig –
Că n-am bani de căldură,
Și-mi vine, uite-așa, să strig,
Să-mi dau drumul la gură!

C-am înțeles: de ani întregi
Reforma-i ca sminteala,
Așa e când promulgă legi
Cine urăște școala.

Mai am de corectat lucrări,
Și zeci de portofolii,
Îmi pun pe umeri, să nu-ngheț,
Un șal mâncat de molii.

Adorm, într-un târziu, frumos,
Cu capul pe o mapă.
Visez cât am ajuns de… jos,
Pentru trei lei drept plată.

Tresar în somn, că am uitat
Să pun în opt dosare
Dovezi de parteneriat
Și de colaborare.

Și mă trezesc în zori de zi,
Ca dintr-un joc de iele,
Înmormântată în hârtii,
Dosare, dosărele…

Și, vai de capul meu, uitai
Să fac o socoteală
Cu note mici și mai dihai
La cea mai cea scorneală:

Îi zice într-un fel măreț –
„Testare inițială” –
Un fel de măr, dar pădureț,
O nouă abureală.

Și plan remedial mai am
Să fac până-n amiază.
Că am și ore până-atunci –
Asta nu mai contează!

Aș vrea să plâng, dar nu e chip,
Nu-i timp de consolare,
Că vine, mâine, ARACIP
Comisia-teroare.

Și-o să ia la scotocit
Toată maculatura
Ce tinde către infinit,
Sporind harababura…

Și vin, cu rostul lor „sublim”,
Iar când or bate-n poartă,
Pe loc ne-or cere să vorbim
Limba română… moartă!

Că-i alta limba, la dosar,
Decât e limba vie.
Școlarul nu mai e școlar,
E… „educabil”. Fie!

Și ca să fie pe deplin
Reforma – făcătură,
Poruncă nouă mai primim
Spre nouă-nvățătură:

„Când educabilul ți-o da,
Cu sete, un pumn în gură,
Tu să-i explici, cu glas duios,
Că-i rea apucătură.

N-ai voie să-i vorbești răstit,
Necum să-i tragi o palmă,
Ai dreptul să-i zâmbești, smerit,
Cu fața cât mai calmă!”

***
Dacă mai ai vlagă, îţi recomand să citeşti şi: Viaţă de prof… (parodie din 1932)