Performanţă – în doar patru luni
Vă invit astăzi să cunoaşteţi o fetiţă – cu visul ei, cu tot. Alina Sârbu are aproape 11 ani. Anul trecut, îşi ruga părinţii să-i cumpere un nai, ca să poată cânta precum Gheorghe Zamfir. Părinţii au zâmbit şi au trecut peste moment. Credeau că e doar o toană, până când Alina îşi va dori o altă jucărie. Dar, nu! În ianuarie, copila a primit, în sfârşit, un nai!
Ce-a făcut în cele patru luni, care au trecut? A studiat, singură, în camera ei. A descifrat, din cărţi, notele muzicale. A învăţat durata, înălţimea, notaţia… Rezultă o cântare precum cea de mai jos!
Calitatea imaginii şi a sunetului nu sunt cele mai bune, dar eu îi mulţumesc lui George Cojocaru că a avut inspiraţia să filmeze – clipele în care eu rămăsesem fără respiraţie. După ce mai ascultasem, deja, Ave Maria şi Odă bucuriei.
Nu degeaba – Alina Sârbu a fost numită omul zilei de astăzi! Am scris despre ea cu tot dragul şi cu tot respectul! Nu uitaţi acest nume! Îl veţi auzi din ce în ce mai des, acompaniat de naiul cel fermecat!