Mai avem o șansă
Spuneam, cândva, că nu e totul pierdut. Şi-am oferit doar trei exemple – suficient de relevante!
Astăzi, vin cu o completare. Sau, poate, cu o încununare a credinţei! În acest an, sărbătoarea Bunei Vestiri ne-a găsit într-o zi de luni. O zi lucrătoare.
Ieri, în munca mea, am programat şi o întâlnire cu fluturaşul, pentru a-i spune La mulţi ani! şi pentru a-i oferi ziarul – cu noul reportaj. Întâlnirea a fost la Biserica „Sfântul Nectarie”, acolo unde Alexandra-Denisa a vrut să-şi înceapă ziua şi să primească Sfânta Împărtăşanie – ca temelie la cei 4 anişori ai săi.
Bucuria mea a fost mare, atunci când am găsit biserica plină. Nu plină ochi, ca duminica, dar suficient de plină – pentru o zi de luni!
Cârcotaşii vor… cârcoti. Aşa că le-o voi lua înainte. Da, erau mulţi pensionari. Da, erau, poate, şi şomeri. Erau, în schimb, şi oameni cu servicii – care se pregăteau să intre în tura de după-amiază sau fuseseră, poate, în tura de noapte. Erau şi mulţi tineri, probabil studenţi. Erau şi copii mici – cu bunicii lor sau cu mame – aflate încă în concediu de maternitate.
Faptul că am găsit biserica așa într-o zi de luni, când prin alte părți și în alte credințe nu sunt atâția oameni nici în zilele de sâmbătă sau duminică – m-a umplut de speranță. Mai avem o șansă.
