Ceva

As putea sa fiu carcotas. Dar nu vreau. Nu vreau sa comentez niciun aspect negativ al acestui week-end.
Un week-end de vara, in care Iasul a iesit din amorteala. Trei zile de miscare, agitatie, cultura si muzica buna.
Era nevoie de asa ceva – mai ales in vremuri in care se presupune ca orasul e gol. S-a demonstrat ca e mai mult decat plin si ca lumea are nevoie de viata, chiar daca ramane sa-si petreaca vara printre betoane. Pentru cei care n-au evadat la mare/ munte/ tara… sau, oricum, la mare departare de casa, pentru ei – week-end-ul asta in Iasi a insemnat ceva. Mult, putin, frumos, urat – a fost, oricum, ceva.
Am vazut lume fericita. Am vazut, la un loc, copii, adolescenti, tineri, mai putin tineri si batranei de-a binelea. Lume buna si mai putin buna. Oameni saraci sau mai putin saraci. Am vazut, pe Lapusneanu, ca „noaptea alba” a fost colorata si zambareata. Un adevarat succes. Iar la Palat, concertele au adus acel parfum de vechi si nou, imbinare de generatii, gusturi comune si bun gust. Am dansat cu iubitul meu pe strada si nu s-a uitat nimeni chioras la noi. Cei din jur erau prea ocupati – faceau si ei la fel. Am cantat. Si, din nou, am simtit acel ceva.
Am ascultat Compact, Holograf, Pasarea Colibri. Noi – toti cei de acolo. Copii, adolescenti, tineri, mai putin tineri si batranei de-a binelea. Si atunci am avut o revelatie. Diferenta asta nu mai exista. Eram noi, toti, bucurandu-ne de muzica. Ok – Holograf sunt mai comerciali si mai tineri. Dar Compact? Pasarea Colibri? Sa vezi pe unii mai mici decat mine ca stiau toate cuvintele, toate melodiile – si cat de fericiti erau!
„Tineretul din ziua de astazi!” Uite ce-a facut tineretul! S-a bucurat de o noapte plina de cultura si a cantat melodiile unor alte generatii! S-a simtit bine cu sau fara o bere in mana. Si culmea… multi dintre tineri, in drumul de pe Lapusneanu spre Palat – sau invers – isi mai faceau si cruce atunci cand treceau pe langa Mitropolie si Trei Ierarhi. Minune? Poate ca nu.
Poate ca asta e exemplul cel mai clar ca nu intotdeauna ni se ofera ceea ce ne dorim. Ca „bunaciunea lui Bote” sau alte si alte exemple care ne invadeaza spatiul si viata nu sunt decat porcarii bagate cu forta pe gat. Si poate ca week-end-ul asta ne-a invatat – pe cei care am vrut sa vedem – ca tinerii sunt interesati si de arta, teatru, muzica buna. Ca nu toti copiii imbrancesc batraneii si-i injura. Ca oricate manele ar exista si oricate parasute cantarete ar trece prin urechile noastre – n-o sa uitam prea usor versuri din Pasarea Colibri. Ca n-o sa uitam niciodata oameni precum cel care ne astepta in fiecare sambata la Teleenciclopedia si cu versurile caruia ne incurajam – „Nu conteaza cat de lung am parul, ci conteaza cum si cat gandesc!”
In week-end-ul asta, mai mult decat mirosul micilor, am simtit un aer de schimbare. Si m-am bucurat.
In week-end-ul asta, in Iasi, s-a intamplat ceva.