Organizarea de după dealuri

Știu că ar trebui să vorbesc doar despre film dar, nu pot. Pentru că, înainte de asta, a trebuit să gust din… preludiul vizionării. Deși am ajuns la Cinematograful Victoria la 18.40, când sala era pe jumătate plină și lumea de afară aștepta, în tihnă, să intre, evenimentul nu a început la ora 19. Înainte de film se presupunea că va vorbi un picuț mai mult Cristian Mungiu.
În sală nu au intrat doar oameni. După dealuri… se afla și un câine. Nu știu dacă asta e tragedia sau faptul că niște unii aruncau popcorn pe jos – ca să mănânce patrupedul.

La 19.20 au început problemele de organizare. Din varii motive, părinții unora dintre actorii ieșeni stăteau în picioare. Oare, pentru că nu or fi venit la timp?! În acest context, la microfon au început să se promită abonamente la cinematograf – pentru vreo 20 de oameni dispuși să cedeze locurile.
Ceea ce se presupunea a fi discursul lui Mungiu s-a amânat până după film – regizorul limitându-se, în primă fază, la a se plânge de calitatea cinematografului, a sunetului și a mașinăriilor de la Victoria.
Pe la 21.30 era promisă o a doua vizionare – întrucât, din fericire, cererea a depășit cu mult limita de locuri în sală. Ora este clar că nu s-a putut respecta, de vreme ce primul minut de film din prima etapă a început la 19.35!
La ora 22, când s-a terminat filmul, a fost haos general. Căci, organizatorii s-au gândit că ar fi mai bine să nu ne lase să ieșim. Mai mult decât atât, ei au băgat și tura a doua în sală. Ideea o fi avut ea vreun strop de inteligență – în dorința de a-i crea lui Cristian Mungiu public dublu la discursul său – dar, a finalizat prin a fi un nou eșec. Pentru că nimeni nu mai asculta pe nimeni – cu atât mai mult cu cât microfonul juca feste. Și noi toți jucam, parcă, într-un film cu proști. Nici cei care voiau să ocupe locuri nu puteau, nici noi – cei care doream să eliberăm locuri nu aveam pe unde.

Una peste alta, filmul mi-a plăcut! Discutăm despre el aici!