Interesul unei fapte bune

Sunt puţin dezamăgită. Deloc surprinsă! Pentru că, recunosc… în veşnica mea cârcoteală, m-am întrebat care este scopul unei fapte bune – atât de generoase şi, inevitabil, atât de mediatizate.
Am aflat. Viorel Blăjuţ, cel care a făcut gestul deosebit – de a înmormânta 52 de trupuri abandonate la Institutul de Medicină Legală – a intrat în politică. El s-a înscris în PPDD şi, probabil, va candida la deputaţi, în colegiul Nicolina.
Nu ştiu dacă fapta lui bună a fost preţul, preludiul, intrarea în lumina reflectoarelor sau vânzarea sufletului. Sincer? Nici nu-mi pasă! Şi, nu spun astea cu răutate. De fapt… abia acum încep să scriu ceea ce am în minte.

Unii pot avea viitor și fără bile albe. Alții, vor să se bazeze pe ceva. Însă, eu nu cred că o faptă bună, oricât de mare ar fi ea, îţi asigură viitorul. La fapta asta trebuie să se mai adauge şi alte calităţi ale persoanei – care să ţină de profesionalism, competenţe şi alte detalii… nesemnificative. În plus, faptele bune, mici sau mari, ar trebui să fie o constantă. Pentru că ele nu se măsoară doar în bani, ci şi în felul în care o persoană ştie să comunice, să se facă apreciată, să fie, până la urmă, om.
Revenind la cazul particular. Viorel Blăjuţ, persoană publică şi politică, de acum, a făcut un bine. Bravo, din suflet! Este de apreciat. Nu mă interesează nici culoarea partidului, nici motivul. Mă interesează că a făcut ceva. Dacă se va culca pe-o ureche de-acum înainte, e problema lui. Dacă va stărui în fapte bune, voi continua să vorbesc despre el cu admiraţie.
Admiraţie nu pentru scopul pentru care face fapte bune. Nu pentru partidul de care aparţine. Pur şi simplu, pentru fapta lui bună. Acum, să fim sinceri, dacă fiecare politician, om cu interes mare în lume, ar face măcar câte un gest generos o singură dată pe an (nu doar în campania electorală, nu doar pe un litru de ulei) – am trăi într-o Românie mai fericită.

Cred că faptele bune trebuie lăudate și promovate. Eu le voi spune mereu pe cele care îmi vor atinge o coardă sensibilă. Pe toate – indiferent din partea cui vor veni și cu riscul asumat de a fi acuzată că pup în fund. Pe toate, indiferent de dezamăgirea pe care o voi simți după aceea.
În același timp, o faptă bună nu îmi va acoperi ochii pe veșnicie. Pentru că, se știe – faptele bune pot fi ușor sufocate de fapte nebune. Nu voi uita fapta cea bună, dar asta nu mă va împiedica să acuz fapta cea rea. Din partea oricui va veni ea și cu riscul asumat de a fi acuzată că scuip acolo unde am pupat.
Prin urmare, aștept să laud și să scot în evidență omenia! Și, mă rog ca faptele bune să nu fie doar cele care apar, neapărat, la știrile din prime time. Aștept ca oamenilor să le pese – nu doar condiționat de un vot – ci și necondiționat! De așteptat să critic nu aștept… în schimb, știu că ocaziile astea îmi vor veni, cu frecvență, la fileu…