Cu drag, despre Șerban Danciu

Ce îi diferențiază pe elevi? De ce unii sunt excelenți, alții de mijloc, iar alții de-a dreptul jalnici? Este posibil să răspundem repede: școala! Dar, în cele mai numeroase cazuri, rădăcinile sunt cu mult mai profunde.

Atât de frumos mi-a vorbit Șerban Danciu despre părinții lui, încât m-a fermecat! În ceea ce-l privește, am înțeles de ce este olimpic. Nu doar la biologie, ci și în viață, în general. Pentru că are temelia bună de acasă. Pentru că are mamă și tată – părinți și, în același timp, prieteni. Care știu să-l îndrume, să-i fie alături, să-i ofere libertate și să aibă încredere în el.

Șerban este elev în clasa a XII-a, la Colegiul Național. Din clasa a VII-a participă constant la olimpiadele de la biologie. Nu şi-a făcut un scop din a câștiga. Nu a ajuns întotdeauna la etapa națională. Dar asta nu l-a împiedicat să continue. Să învețe, adică. Să învețe, în primul rând, pentru el. Să fie bun. Să nu uite peste o săptămână ceea ce a buchisit azi. Să nu uite să aibă și alte pasiuni, precum chitara sau fotografia.

Șerban se pregătește acum pentru a deveni student al Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”. Din Iași. Este o universitate suficient de bună în țară, ca să te poți descurca, mai apoi, afară – mi-a spus el. Și m-a întristat. Gândul că un tânăr care va fi și în facultate la fel de studios ca acum, care va primi burse peste hotare și va fi capabil să țină piept problemelor de sănătate știe deja că România nu-l vrea și nu-l respectă, mă face să mă simt neputincioasă.

Sunt prea mulți oameni leneși în țara asta. Iar din lene nu ies bani!, a constatat deja Șerban. Banii nu aduc fericirea, dar o întrețin. Sistemul medical din România este sărac. Prea sărac pentru a-ți permite să fii un doctor complet. Să ajuți pe cât ar trebui s-o faci. În realitatea vorbelor acestui olimpic, credința că, peste câțiva ani, lucrurile se vor aranja – abia pâlpâie.

Sâmbăta aceasta, care a trecut, am petrecut-o într-o companie plăcută. Și veselă. Un grup de omuleți din online ne-am alăturat programului Ești blogger? Adoptă un olimpic!

Și eu l-am adoptat pe Șerban Danciu. Scrierea aceasta îi este dedicată. Cu modestie, din partea mea – pentru meritele lui deosebite. Pentru tinerețea lui și pentru forța de a merge mai departe. Pentru speranța că, într-o zi, și România va fi în stare să-și păstreze oamenii buni acasă.