De mântuială

Vineri dimineaţă (pe 31 august), apa a început să ţâşnească dintr-o bucată de spaţiu verde din apropierea blocului nostru. Tata a mers şi a anunţat oamenii care ar fi trebuit să remedieze problema. Răspunsul lor a fost prompt: Venim imediat! Imediat-ul a înseamnat pe la ora 15, când au căutat trei metri sub pământ ca să găsească şi să repare conducta buclucaşă.
Ca să ajungă la ea, muncitorii au scos o parte dintre dalele de pe trotuar, au săpat, au făcut un mic-mare dezastru. Justificat, n-am ce spune! Problema e că treaba lor s-a terminat în momentul în care apa a reînceput să-şi continue cursul pe orizontală – prin ţevi – şi nu pe verticală, într-o arteziană improvizată.

De aici începe şi problema mea. Cineva – altcineva, se pare – trebuie să vină în urma acestor neni şi să repare. Cine? Şi… mai ales… CÂND? Au trecut patru zile, iar bucăţica aia de parc (mică, dar suficient de importantă) arată ca după război. Mai ştie cineva de ea, în afară de noi, ăştia de ne fugărim copiii din zonă, ca să nu-şi rupă capul pe acolo?

Supărarea mea n-ar fi foarte mare dacă aş şti că mâine se va rezolva problema. Dar, cine îmi garantează asta? Mai ales când ţin minte că, acum doi ani, unii au scos din pământ stâlpii de iluminat, au reparat ceva acolo, şi apoi toată vara nimeni nu i-a mai pus cum trebuie? Pe atunci, împingeam la cărucior şi urlam la toţi plozii care se jucau în preajma cablurilor lăsate vraişte şi la găurile neacoperite din stâlpi.

Aşa că, azi nu mai stau să fluier în vânt. Azi trag un semnal de alarmă, care sper să ajungă acolo unde trebuie. Dacă s-a rezolvat problema cu parcarea, asta de ce nu s-ar rezolva, domnii mei de sus? (Da… vorbesc cu domnii care, în loc să umble pe teren, stau cu nasul în bloguri, ca să afle cine-i mai înjură!)

UPDATE – 8 septembrie
Mulțumesc, domnilor! 🙂