Relevant ori ba?

Astăzi am primit, pentru a mia oară, întrebarea mirată şi decizia supremă: Ce te interesează răspunsul X? Oricum, nu e relevant! Persoana la care mă refer acum citeşte blogul – dar, o consider suficient de înţeleaptă încât să ştie că nu am nimic împotriva ei ci vreau, pur şi simplu, să lămuresc problema asta, la general. Pentru că nu e singura – dacă mai sunt 999 înainte! 🙂 – care consideră uneori că, un jurnalist nu trebuie să mai aibă completări sau nelămuriri, peste ceea ce a spus deja un intervievat. Indiferent că intervievatul este un oarecare de pe stradă, un om de PR, un reprezentant al relaţiei cu presa.

Totuși, dacă omul din fața ta e plătit ca să se ocupe de comunicarea cu jurnaliștii, nu e ok ca aceeași persoană să creadă că face legea. Ideea e în felul următor. 1) Ştii, răspunzi. 2) Nu ştii, te interesezi şi răspunzi mai încolo. Din păcate, există și varianta 3, destul de practicată: Nu ştii, promiţi că te vei interesa, iar apoi te faci că plouă. Dar, nu poți să îmi bagi pumnul în gură, doar pentru că tu crezi că răspunsul X nu contează! Pentru că… dacă atât de banal e răspunsul și, mai mult, irelevant!, înseamnă că nu ai mult de furcă în obținerea lui. Înseamnă că eu mă voi face de râs, dacă îl voi adăuga în știre. Lucru pe care mi-l asum.
Însă, știi ce? De multe ori, tocmai acel răspuns contează. Pentru a întregi știrea, pentru a oferi o pată de culoare, pentru că, fără el – ceva ar lipsi. Pentru că atât de la mintea cocoșului ar fi ca un cititor să afle și răspunsul ăla, încât și tu – om de relații cu presa – ai simți că informația oferită, per total, nu e completă.

Hai să ne respectăm și hai să ne facem fiecare treaba, cum putem noi mai bine! Nu-ți voi spune care este treaba ta. Totuși, îți garantez că nu e treaba ta să-mi spui mie că răspunsul la întrebarea X nu contează! Că eu trebuie să scriu știrea așa, și nu așa. Că trebuie să scot în față asta, și nu astalaltă. Pentru muștruluială, am șefi personali. Care s-ar putea să-mi atragă atenția tocmai dacă mi-aș face meseria prin prisma ta. Care s-ar putea să ajungă să mă întrebe, din toată știrea ta relevantă, unde e răspunsul cel irelevant.