Albul halatelor vs. cenusiul realitatii

Bebelusii arsi la Maternitatea Giulesti au fost, mai apoi, ingrijiti de aproximativ o suta de cadre medicale.
Cei cinci mititei supravietuitori au avut, la un calcul simplu (dar nu neaparat corect sau batut in cuie) – cate 20 de oameni la piciorusele lor. In realitate, fiecare a fost asistat de catre cele o suta de cadre medicale.
Totul, cu succes intr-un final – avand in vedere ca doi copii au plecat deja acasa, iar ceilalti trei sunt foarte aproape de momentul externarii.

De cand am auzit strirea asta ma framant. Nu inteleg de ce trebuie sa se intample atatea tragedii pentru a se actiona. Nu de douazeci de oameni ar fi avut nevoie fiecare copil. Unul ar fi fost de ajuns. O asistenta la trei copii, patru – si tot ar fi fost ceva. Mai ales ca, in acest caz, nenorocirea s-a petrecut la terapie intensiva.
Nu o disculp pe femeia care ar fi trebuit sa-i aiba in grija pe bebelusi, cea care nu a fost de gasit in momente atat de… arzatoare. Dar nici nu pot s-o judec prea tare. Era una singura pentru 11 copii – si asta pentru ca erau doar 11 in acele zile. Poate ca altadata a avut si mai multi de supravegheat. Revin. Nu o disculp, dar nici nu indraznesc sa arunc cu piatra. Nu poate fi ea de vina pentru tot. Si totusi, doar ea plateste.
Bebelusii sanatosi sau cei de la terapie intensiva sunt ingrijiti asa, la gramada. Doar in cazurile dramatice se imbulzesc toti, poate poate se repara ceva.
E trist… si totusi e adevarul in care baltim cu totii. Ce se va intampla de azi inainte? Se schimba ceva? Nu. Se vor debloca posturi? Se vor incuraja tinerii in halate albe sa ramana in tara? Vor fi mai bine ingrijiti si paziti copilasii? Nu… Si atunci… moartea unor suflete nevinovate pare sa fie in zadar. Si atunci… succesul celor cinci micuti e doar un zambet intr-un sistem trist si bolnav…