Unde-s PĂRINŢII?

Prietena mea dragă, Andreea, a trecut de la Praga prin România şi a ajuns la Bruxelles. Studiază de mama focului şi, în timpul liber, mai împarte cu noi din experienţele ei. Ieri, a ieşit să se relaxeze puţin, în părculeţul din apropierea casei. Auzise că se organizează o vânătoare de ouă şi era curioasă – voia să-i vadă pe micuţi în acţiune.

S-a întors dezamăgită. Nu de competiţie, în sine, ci de un alt aspect care, se pare, distruge lumea de la un capăt la altul.
Erau câţiva prichindei, de toate mărimile şi culorile, ce căutau de mama focului micile surprize. Dar, erau însoţiţi de părinţi sictiriţi, lipsiţi de orice chef şi putinţă de a intra în jocul şi în mintea lor. Părinţi care, cu o mână ţineau copilul şi cu cealaltă ţineau ţigara, mobilul sau ziarul. 
M-a cam amărât să văd cum un statut social şi material mai ridicat nu aduce cu sine, automat, şi o elevare spirituală. Sau, măcar o conştientizare a importanţei pe care o are exemplul dat celor mici. Am auzit părinţi care îşi înjurau copiii cu zâmbetul pe buze, ca şi cum le-ar fi spus „Doamne, ce mult te iubesc!”…

Cred că nu mai este nevoie de analiză pe text. Este nevoie, în schimb, să medităm şi să luăm aminte!