Te bate nenea!

Afara, copilasii sunt atrasi de multe. De jucariile altora, de flori ce pot fi smulse, de copacei de care sa se agate. De tot ce straluceste si e de pe jos, de tot ce stiu ca „Nu e voie!”.
Cum ajungem noi sa le dam voie sau sa-i facem sa inteleaga ca pe bune nu e voie, asta e o alta poveste.

Acum cateva zile, am asistat la urmatoarea secventa:
O femeie si un baietel de vreo 2-3 ani, la plimbare. Copilul a ochit un pui de copac, s-a indreptat urgent spre el, l-a apucat intr-o imbratisare barbateasca si a inceput sa traga. Mama lui s-a apropiat si i-a spus: „Nu rupe copacul, ca te bate nenea!”
I-a spus asta… si i-a repetat… de macar cinci ori. Iar copilului ii pasa atat de mult, incat bietul copacel era indoit si smotocit, vai de steaua lui!

Tind sa o felicit pe mama, ca macar a facut ceva. Altii nu zic nici atat…
Dar, daca a existat o intentie, era si mai bine ca aceasta sa aiba un rezultat. Faptul ca, la un moment dat, copilul a renuntat la joaca lui pentru ca s-a plictisit, nu e o victorie.
Sa vedem… amenintarile astea cu bataia nu m-au incantat niciodata. Insa, daca le folosim, de ce nu ne asumam si raspunderea? Te bate… nenea?! Care, ala sau celalalt? Nu, dragul meu copil, daca e nevoie si daca insisti, te bat eu! Eu! Pentru ce sa implicam oameni din exterior? Nenea iti da sa mananci? Nenea te culca? Nu! Atunci eu, care fac toate cele ce-ti plac, pot sa-ti trag si o palmuta daca nu asculti!

Insa, pana la bataie, mai pot fi facuti alti pasi, mult mai intelepti si mai putin violenti. „Nu rupe copacul!” – pana aici e bine. Dar, de ce?
Pe copacel il doare si plange. Daca il tragi de o crenguta e ca si cum te-ar trage pe tine tare de mana. Te-ar durea, nu? Daca ii rupi frunzele, e ca si cum te-ar trage pe tine de par. Vai, vai, saracul copacel! Vezi, el e singurel, fara mamica lui care sa-l apere! Saracutul! Noi trebuie sa avem grija de el si sa-l mangaiem, mai-mai!
Copiilor le place sa tesem povesti. Sunt interesati de ele si invata din joaca.
Iar povestea noastra nu s-a sfarsit aici. Atunci cand cel mic ne asculta, el trebuie recompensat. Un bravo, aplauze, un pupic – oricare dintre acestea il bucura si ii dau satisfactie. Asa, lectia e completa 🙂