Despre lacrimi
Am fost, mereu, o plângăcioasă. Mi-am promis de zeci şi sute şi catralioane de ori că n-o să mai vărs lacrimi în toată viaţa mea! Nici măcar o lacrimă. Şi m-a ţinut. Uneori, două săptămâni… alteori, două ore… Motive s-au găsit şi încă se găsesc. De necaz sau de bucurie, impresionată de un minut special sau de o dramă, într-un moment de furie sau, pur şi simplu, din dorinţa de a mă descărca.
Am plâns singură, în camera mea, dar şi în faţa altora, oferindu-le satisfacţie. Am preferat, în schimb, să plâng şi să pot spune ce am de spus, decât să simt un nod în gât, să-mi sugrum lacrimile şi să las o discuţie neterminată. De multe ori, am greşit. În alte rânduri, m-am felicitat pentru curajul şi nebunia ce-au răbufnit din lacrimi. De fiecare dată au urmat, logic, noi şi noi promisiuni care să-mi ţină ochii uscaţi. Pentru încă două săptămâni… pentru încă două ore.
De mică, mângâierile, încurajările şi ameniţările cu Nu mai plânge! mă scoteau din minţi! Şi-mi storceau o nouă doză de lacrimi şi de amărăciune. Pentru că tot ce-mi doream era să fiu lăsată în pace, să mă calmez şi să-mi revin firesc – nu la comandă.
Priveam, de curând, un om care-mi vorbea şi plângea.
Şi-aş fi vrut să-i spun să se oprească. Şi-aş fi vrut să-l mângâi. Şi-am realizat că, de fapt, tot ceea ce-şi dorea era să plângă. Să-şi elibereze temerile şi frustrările în faţa cuiva care să nu-i pună lacăt la vreo lacrimă. Care să nu-l judece. Care să fie acolo, lângă el, dar să nu comenteze mai mult decât este nevoie.
Uneori, e indicat să plângi. Singur. Sau într-o companie bună. Nu e un capăt de ţară nici dacă plângi în faţa cuiva care se va bucura de suferinţa ta. Important e ca, după lacrimi, să revină zâmbetul. Să ai puterea de a te ridica şi de a o lua de la capăt – de câte ori este nevoie. Lacrimile nu sunt neapărat un defect sau o slăbiciune. Uneori, lacrimile îţi pot aminiti că ai sentimente. Că eşti om. Că îţi pasă.
Citește și:
* Ce poți face când ți-s ochii în lacrimi
Pentru poezia de mai sus – Cer și ploaie. Și lacrimi – există și un clip video, aici.
7 Comments
maura anghel
Da, lacrimile sunt bune. De fapt, varsarea lor si chiar impartasirea cu altii. Macar pricep ca te doare sau te bucuri ori, daca sunt mai destupati, ca si ei au nevoie de o descarcare emotionala si ca bine ar fi sa aiba puterea de a plange.
anda_elena
Lacrimile sunt parte din noi!
adnana
cat de frumos!!
Alexandra Bohan
M-a bufnit plânsul citindu-ţi articolul pentru că eu însămi m-am regăsit printre rânduri. Uneori e suficient să plângi, alteori… plânsul e tot ce-ţi mai rămâne.
anda_elena
Cum spuneam, important e să avem puterea de a o lua, mereu, de la capăt! :*
George
E mare lucru sa-ti recunosti si sa-ti asumi lacrimile! Totusi, eu iti doresc la cat mai mult zambet!
anda_elena
Mulţumesc! 🙂