Așteptarea omului iubit – o așteptare… activă!

Astă noapte am adormit cu zâmbetul pe buze. Citisem comentariul unei femei: Doamne ajută, foarte bine, aștept! Of, așteptarea asta…!

Postarea la care scrisese era despre iubire – și despre cum îți apare în viață omul minunat fix la momentul potrivit.

Doamne ajută, foarte bine, aștept!

Mi s-a părut așa, o îmbinare de inocență, de credință și de necredință în același timp, de ce-o fi, o fi. Am simțit un pic de milă și-un pic mai mult drag. I-aș fi dat doamnei o îmbrățișare mare, mare, să-i țină de cald și de urât pe timpul așteptării!

Și-aș fi încurajat-o să facă din așteptarea asta bucurie, timp activ de muncit, de învățat, de plimbat, de rugat, de socializat… Timp activ de trăit!

E adevărat că toate vin la timpul lor. Dar, hai să nu așteptăm un anume moment ca de acolo înainte să ne promitem că vom începe să trăim. Hai să trăim, hai să ne îndrăgim viețile, activitățile, persoanele din jur – și-așa vom reuși să integrăm și noi momente speciale, și noi oameni, și noi iubiri.

Hai să ne privim în oglindă și să facem pace cu noi! Hai să privim spre Cer și să mulțumim pentru ceea ce deja avem. Hai să facem așteptarea… activă!