Inima. În închisoarea mea ea are voie să viseze

Am plecat cu barca să-mi caut inima.
Nici nu mai știu pe unde hoinărește…
De-i în costum ori se-odihnește-n pijama
De mă așteaptă ori pe-altcineva iubește.

Am plecat să-i fac inimii pe plac. Atât.
Ca un pescar, am luat doza de răbdare…
N-am nici emoții, n-am nici nod în gât,
Nici nu întreb: apare sau nu mai apare?!

Las inima să lumineze, să se stingă,
Să caute, să-și strige dorurile toate,
Las inima să râdă și apoi să plângă,
Să se elibereze de-orice greutate.

Cine sunt eu ca să mă fac că n-o ascult,
Să nu o mângâi ori de câte ori suspină,
Cine sunt eu ca să-mi permit să o insult
Să îi prezic că dragostea n-o să mai vină?

Pe ea o am și ea pe mine-n astă viață,
În închisoarea mea ea are voie să viseze,
Sub cerul înstelat scot inima din gheață
O las să zburde, să iubească, să vibreze.