Iubirea necondiționată nu e cocoloșeală fără limite

Iubirea necondiționată e bună. Și diferită de alte presupuse iubiri. Supra-cocoloșeala dăunează grav copiilor noștri! Tocmai lor, celor pe care ne propunem să-i ferim și de propria umbră! Nu mai bine îi asigurăm că le vom fi întotdeauna alături, la bine și la rău? Nu mai bine îi lăsăm să cunoască ambele fețe ale unei monede? Să știe ce înseamnă da, să știe ce înseamnă nu? Să știe cum să reacționeze în fața unui comportament neprietenos – să facă diferențe între o stare proastă de moment a cuiva și între o stare generală proastă? Între o greșeală și un abuz? Între o chestiune în care și copilul trebuie să-și vadă erorile și una în care el e complet nevinovat?

Datoria noastră, de părinți, este să iubim necondiționat. Dar să iubim! Nu să facem totul în locul copiilor. Nu să-i salvăm de toți oamenii care ar putea să le deranjeze un fir de mândrie. Nu să-i încurajăm în a vedea doar bârnele din ochii altora.

Iubirea necondiționată și jocul extremelor

Venim din niște vremuri în care, poate, pe unii… părinții nu i-au apărat. Prietenia din familie a fost pe fugă. Cu respect impus și cu teamă. Azi avem lecții de parenting și azi ne străduim să facem totul mai bine. Conștient. Și asta e minunat! Dar să nu ajungem în extrema cealaltă. Nu, dovada că ne iubim copiii nu este aceea de a-i feri și de propria umbră. Dovada e în a fi lângă ei. În a-i asculta. În a-i lăsa să și greșească. În a le arăta că și noi greșim. Dovada de iubire stă în a ne iubi în imperfecțiunea noastră – și în a căuta și-n celălalt stropul său de bine.

Viața nu e deloc ușoară. Și nici nu va fi. Dar putem să facem din încercări lecții, din nereușite motive de a ne ridica și din lămâi… limonadă! Curaj! Chiar dacă uneori o facem pe nebunii… pentru copiii noștri suntem cei mai buni! Zi de zi, în fiecare zi!