La ce bun toate astea?

Câteodată ne dăm seama, cu adevărat, că nu am fi înțeles nimic din toate astea – dacă nu am fi trecut prin… toate astea! O, da! Știu că, teoretic… n-aveam nevoie de toate astea. Dar ele existau, oricum, chiar dacă noi le neglijam prezența. Erau acolo, pasiv și pasive, neînțelese și dăunătoare.

De ce? De ce mi se întâmplă mie?, ne întrebăm adesea. Dar nu ne întrebăm cum am fi fost dacă le-am fi cărat pe toate astea în spate întreaga viață. Ne-am fi oferit oare timpul de a le conștientiza, de a le repara, de a le vindeca? De a le face din invizibile – vizibile, pentru a lucra la ele și pentru a ni le asuma?

Uneori, toate astea par să ne dărâme. Ne aruncă de pe norișori în prăpastia cea mai adâncă. Dar ce bine se vede cerul de jos! Dar ce clară devine ideea urcușului – când știm că altă variantă n-avem decât să ne împăcăm cu toate astea și s-o luăm de la capăt!