Folosul fricii de Dumnezeu explicat de Sfântul Serafim de Sarov. Și de Smiley

De ceva timp, în discuțiile cu Maria am atins subiectul „frica de Dumnezeu”. Un subiect atât de blamat de mulți oameni mari… încât cu adevărat mi se pare și mai necesar ca un copil să-l înțeleagă de la început. Să-l înțeleagă în mod corect.

Într-o lume plină de frici, în care traseul din dormitor până la bucătărie, trecând prin holul neluminat poate însemna o întâlnire cu momo, cu granny sau cu alți monștri ori sălbăticiuni, frica de Dumnezeu e mângâietoare. Într-o lume în care ne e frică de oameni, de uneltirile lor, de râsul lor, de chestiile înfricoșătoare pe care ni le-ar putea face, numai frica de Dumnezeu și iubirea Lui ne pot încuraja să rostim ca-n Psalmi: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul!

Deci, care-i treaba cu frica de Dumnezeu? De ce să nu ne temem de oameni, dar să ne temem de Dumnezeu? Cumva… ne-o fi frică de „bătaia” Lui? Ne așteaptă pe la vreun colț ca să ne faulteze – sau ceva de genul? Nu. Și atunci?

E simplu. Și atât de greu! Pe Cel ce ne iubește cu dragoste nemăsurată ne este teamă să-L supărăm. Să-L întristăm. Să Îl dezamăgim cu felul nostru pătimaș și păcătos de-a fi… Cum să facem rău Celui ce ne face bine?! Și totuși, atât de mult rău Îi facem! Și totuși, atât de des Îl răstignim! Dar ne și trezim. Ne și ridicăm. Ne și dorim să fim mai bine.

În acest context, teama de Dumnezeu e salvare pentru sufletele noastre. Dacă suntem bucuroși, blânzi, în pace, în iertare și în dragoste cu aproapele, dacă suntem simpli, smeriți, răbdători, râvnitori, înțelepți, dacă ne rugăm, dacă mergem la biserică, dacă mai aprindem o lumânare pentru dragii noștri – în primul rând nouă ne facem bine. Iar ca să ne facem bine… trebuie să avem în minte și în inimă frica de Dumnezeu. Frica din care cresc iubirea și tot rodul cel bun! Da, e o altfel de frică! O minunată frică – drum drept și sigur ce ne conduce la mântuire!

De ziua Sfântului Serafim de Sarov, am găsit un citat de la el. Mi s-a părut atât de minunat încât, atunci când Maria s-a trezit, i l-am spus: Două sunt înfăţişările fricii. Dacă vrei să faci răul, atunci teme-te de Domnul şi nu-l face. Iar dacă vrei să faci binele, atunci teme-te de Domnul şi săvârşeşte-l.

Partea cu răul a înțeles-o din prima. Dar m-a pus să mai citesc o dată, ca să vadă care-i faza cu frica de Domnul în săvârșirea binelui. Apoi a realizat. Aaaa, binele trebuie făcut la timp! Fără a-l evita, fără a amâna, fără a uita de el. Este exact ca-n povestioara spusă de Smiley, nu-i așa? Cu omul bogat care a promis să aducă o haină groasă unui sărac – dar ajuns acasă a uitat. Și-a amintit abia dimineață și i-a dus haina… dar omul acela murise în timpul nopții, înghețat de frig…

Îmi venea să plâng. Și-am zâmbit. Și-am fost sigură că Maria a înțeles. „Două sunt înfăţişările fricii. Dacă vrei să faci răul, atunci teme-te de Domnul şi nu-l face. Iar dacă vrei să faci binele, atunci teme-te de Domnul şi săvârşeşte-l”.

Cam asta înseamnă, deci, frica de Dumnezeu. O fi chiar atât de înspăimântătoare, încât să ne încruntăm numai la auzul unei asemenea exprimări? N-ar fi mai înțelept să ne dorim să aflăm ce înseamnă și să conștientizăm însemnătatea fricii acesteia? Să facem asocieri cu întâmplări și povestioare care să mijlocească înțelegerea? Căci dacă un copil de 9 ani înțelege și-i poate vedea pe Sfântul Serafim de Sarov și pe Smiley în aceeași propoziție, ce l-ar împiedica pe un adult mai plin de experiență și de exemple de viață să-și pună întrebări, să caute răspunsuri, să cerceteze, să ajungă să creadă?…

[Am căutat povestioara aceea distribuită cândva de Smiley și n-am mai găsit-o. Dar mă bucur că ea s-a păstrat, s-a găsit și regăsit în mintea și în sufletul Mariei.]