Care-i faza cu bucuria și de ce tot mai mulți alegem depresia de sărbători?
E o luptă în ultimele zile pe net cu privire la… „trebuie” să fim fericiți de sărbători. Și sar în apărarea nefericiților, consolându-i că tot ceea ce „trebuie” e să fie… fiecare cum vrea el. Minunat și perfect adevărat! Totuși: care-i faza cu bucuria și de ce tot mai mulți alegem depresia de sărbători?
Oare pentru că suntem varză de oboseală, de alergătură prin magazine, de căutat cadourile ideale, de călcat în picioare pe la toate rafturile, de umplut toate frigiderele, debaralele și mesele? Da’ oare am spălat toate perdelele și am șters praful din toate ungherele? Da’ oare…
Da’ oare măcar o fărâmă, am avut grijă și de sufletul nostru? Mai știm noi care-i motivul pentru care am creat toată alergătura, toată nebunia, toată oboseala asta năucitoare, toate ițele încâlcite din care nu ne mai putem desprinde?
Ooo, e atât de firesc să nu fim bucuroși de sărbători! E atât de ok să ne plângem de milă și să ne lingem rănile! Avem atâtea necazuri, nemulțumiri, neîmpliniri… E timp să facem loc pentru depresia de sărbători! Ce dacă „trebuie” să fim bucuroși de sărbători?
Ei, dragii Moșului, nu trebuie. Însă, în același timp, e aproape imposibil să nu ne încărcăm de bucuria și de emoția sărbătorilor, dacă ne amintim despre ce și, mai ales, despre Cine e vorba în propoziție.
Alegem depresia de sărbători sau alegem să înțelegem motivul de sărbătoare?
Căci Crăciunul nu e goană după toate cele lumești și atât. Asta, dacă nu vrem să ne fie… depresia de sărbători. E și tihnă și (re)descoperire a miracolului! E înțelegere a esenței. Crăciunul e Nașterea Domnului! Fără să conștientizăm venirea Pruncului în lume, degeaba ne calcăm în picioare la magazine, degeaba aglomerăm bradul cu daruri și mesele cu bucate. Crăciunul nu-i îmbuibare și bucurie lumească, ci e smerenie și minune dumnezeiască!
Dumnezeu a venit în lume. Putea să Se arate măreț, înfricoșător, puternic. Ca un Împărat ce este! Dar a venit în modul cel mai gingaș, mai plăpând, mai lipsit de apărare. Putea să Se nască într-un palat – dar a ales o iesle, pentru ca toți, bogați și săraci, veseli și triști, singuri sau alături de cei dragi, sănătoși sau bolnavi, tineri, bătrâni și copii să-L putem vizita, fără a fi împiedicați de porți mari ori de gărzi regale.
Hristos își dorește să Se nască în inimile noastre! Îl primim? Și dacă Îl primim, cum să nu simțim bucuria?! Și dacă nu-L primim, de unde să ne luăm bucuria?…
Știe la ce-a venit Pruncuțul – știe că a venit să moară pentru noi. Știe, și cu toate astea… vine! Vine o dată pe an, lumește vorbind, pentru ca noi să-L răstignim în fiecare clipă!
Suntem fericiți de sărbători? De câte ori L-am răstignit și de câte ori am apucat să ne așezăm la picioarele Lui, să ne cerem iertare? De câte ori ne-am asumat propria noastră cruce și de câte ori am spus cu maximă sinceritate… facă-se voia Ta, Doamne!… de câte ori?
Bucurie din obligație. Sau doar Bucurie!
Din toate astea, atât de aparent simple, dar pe care le complicăm și în care ne încăpățânăm să-L dăm la o parte din treburi, pe motiv că… ne descurcăm noi… din toate astea ne vine din ce în ce mai greu să mai simțim și să mai trăim bucuria. Dar asta nu înseamnă că Bucuria nu e prezentă și că nu ne așteaptă să ne facem timp și pentru noi, și pentru sufletele noastre. Să facem curățenie și în inimi, ca să-L putem primi pe Pruncuț să Se nască!
Bucuria nu e o obligație. Dar Bucuria Nașterii Domnului e la doi pași de noi. Nu-i păcat s-o trecem cu vederea? Nu-i păcat să-i întoarcem spatele?
2 Comments
Oana
Eu sunt una care am „ales” depresia de sărbători dar am făcut frumos pentru copilul meu….el nu are de ce să sufere cu mine. De mulți ani nu mai aștept cu drag Crăciunul…partea „comerciala” a Crăciunului. Încă mă mai emoționează colindele și colindătorii, chiar dacă acum ii ascult doar la TV sau pe telefon, simt bucuria Nașterii lui Hristos și încerc sa i.o inculc și copilului meu, dar ce ma deprima cu adevărat e partea „umană ” începând de la reuniunile între membrii unei familii sau prieteni care aproape nu își vorbesc în tot restul anului(Slava Domnului nu e cazul meu dar am văzut destule) dar de Crăciun „trebuie sa fim mai buni”. Apoi alergătura după cumpărături, mâncare, cadouri, îmbrânceli, călcat în picioare, zgomot, haos(cred ca devin antisociala…m.am orientat greșit când am ales sa trăiesc în Spania, hahahaha, spaniolii sunt foarte lipicioși și veseli și petrecăreți si vorbăreți și zgomotoși🤦🏼♀️). Apoi „negocieri” cu copilul când ii scrie scrisoarea Moșului sau Regilor Magi(pe 6 Ianuarie vin Regii Magi) ..explicații,de ce nu putem cere cadouri prea
scumpe? Doar sunt „magici”!! Ei pot orice!!!
Și lista ar putea continua.
Am transformat Crăciunul intr.o sărbătoare comerciala, o afacere, în care cheltuim mai mult decât puterea noastră financiara, ne indatoram si am uitat care e de fapt însemnătatea sărbătorii. Asta ne intrusteaza si ne deprima.
anda_elena
Îți mulțumesc din suflet pentu comentariu! Da… din păcate, depresiile, tristețile, deznădejdea vin cel mai adesea din uitarea temeliei noastre. Uităm ce înseamnă sărbătorile. Uităm să mai privim în Sus – și-n sufletele noastre. Și lângă noi, la pruncuții noștri! Hai să ne amintim mai des! Așa, cu siguranță, vom zâmbi mai des! Îmbrățișări! ;*