Hai sa ne prostim cu sfarsitul lumii

Incerc sa ocolesc unele teme. Dar cum ma lovesc de ele la tot pasul… la un moment dat, simt ca trebuie sa le atac. Si, atunci, trec la scris.
Zilele astea, a fost o intreaga nebunie, in care se anunta un nou sfarsit al lumii. Si, cum, prezicerea a dat rateuri (iar si iar!) – se mai incearca niste date pentru anul asta si pentru viitorul apropiat.

Imi vine greu sa inteleg cum, oameni care nu cred in Dumnezeu – cred in sfarsitul lumii.
Mi se pare incredibil cum de, prorocii mincinosi sunt putred de bogati si cum – inca fac avere pe spatele credulilor.

Sfarsitul lumii exista. Dar mai inainte de sfarsitul lumii va veni sfarsitul multora dintre noi. Individual. E fenomenal modul in care ne preocupa si ne ingrozeste un sfarsit colectiv cand pentru mine, pentru tine, pentru oricine, sfarsitul poate fi peste o secunda.
Sfarsitul asta ar trebui sa ne intereseze! Sa fim mereu, cat de cat, pregatiti pentru el. Sa constientizam ca ne suim seara in pat – si poate nu mai prindem dimineata. E o realitate! Cu toate acestea, cati dintre noi se mai bucura, atunci cand se trezesc? Cati dintre noi ne mai amintim sa facem o cruce si sa multumim pentru o noua zi?
Ne amintim de moarte, atunci cand vine cate unul si anunta un maret sfarsit al lumii. Incercam, in acele momente, sa facem haz de necaz, sa nu credem, sa zambim, sa alungam fiorul rece. Rasuflam usurati cand descoperim ca si acest sfarsit a fost o alarma falsa. Dar, nu intelegem/ nu vrem sa intelegem/ refuzam sa constientizam si sa ne pregatim pentru sfarsitul nostru. Ala, care ne asteapta dupa colt.