Cereale, vopsea de păr, pistrui și alte minunății – poveste cu oameni buni

Am intrat o fugă la cumpărături. Lichid de parbriz, vopsea de păr și alte mărunțișuri. N-am mai luat coș. La case, cozi mari. Mă așez în spatele unei femei cu o fetiță și cu un coș mai mult gol decât plin.

– Veniți în fața noastră, spune fetița.

Îi mulțumesc pentru drăgălășenie și o refuz. Glumesc că mai fac și eu mușchi.

– Astăzi e ziua mea!

Aflu că o cheamă Beatrice și că de azi are 10 ani. Îi urez la mulți ani, îi laud vârsta și numele frumos, îi admir minunații pistrui.

– Ce de treabă sunteți!, zice mama fetei.

Încep amândouă să pună pe bandă pâinea și ce mai aveau ele, iar la final adaugă o pungă mare de cereale, cereale după care Maria mea e înnebunită.

– Asta o să vedem dacă o luăm, dacă ne mai ajung banii, îi spune femeia mai mult șoptit fetei.

Mi s-a pus un nod în gât. De dimineață am fost la pensat, la tuns și la spălat mașina, am făcut plățile corespunzătoare și am mai lăsat bani pe lângă, la fiecare. Iar o altă mamă nu știe dacă mai poate da 12 lei pe-o pungă de cereale – poate unica tentativă de tort pentru ziua copilei.

Nu am reacționat atunci. Am mai lăsat să treacă un timp, apoi am scos un ban din buzunar și i-am dat fetei, să-și cumpere ce vrea de ziua ei. Cred că e inutil să mai precizez că a ales să plătească toate cumpărăturile…

Ne-am luat rămas-bun.

– De ce nu v-ați mai luat o vopsea de păr?, simt că mă ceartă duios doamna de la casă.

– ?!

– Sunt două la preț de una.

– Ei, nu mă mai întorc… zic eu, uitându-mă spre coada ce se formase în spate.

– Ba eu vă scanez produsele, le plătiți, le pun aici și dumneavoastră vă întoarceți să vă mai luați o vopsea. Ce, vă strică să aveți la același preț un tub și pentru data viitoare?

Am mulțumit și am ascultat sfatul. Apoi m-am întors cu o cutie nouă, am mulțumit iar și am plecat. Am zâmbit. Putea să n-o intereseze sau putea să păstreze pentru ea oferta.

Concluzia poveștii de azi e că lumea-i bună. Că găsim întotdeauna oameni faini lângă noi. Cu povești și povești. Că unii oameni pot să n-aibă bani de o pungă cu cereale, dar pot avea încă bucurie în priviri și drag de viață. Că alți oameni pot fi mereu trăncăniți de casa de marcat, de portofele și de clienți – dar asta nu înseamnă că nu-și mai fac timp să le și pese.

Beatrice, mama ei și doamna de la casă m-au bucurat azi. Iar ziua încă nu s-a încheiat.