O femeie are doi sâni și-o datorie

Prima dată am gândit titlul acesta acum doi ani. Era mai… necizelat. Căci îmi ziceam atunci: o femeie are doi sâni și datoria de a nu muri ca proasta. Iar proasta eram eu. Acum, însă, a trecut ceva timp și am devenit mai chibzuită. În vorbe. Și în datorii. În trăirea vieții. Și în conștientizarea morții.

E o datorie aceea de a avea grijă, doamnelor! De noi și de sânii noștri! Care nu-s doar arătări estetice mai reușite sau mai puțin reușite… ci-s viață! Din respect pentru noi și pentru cei dragi, ar fi bine să purtăm grijă de sâni nu doar prin felul în care ni-i plimbăm și ni-i arătăm prin lume, ci și având în atenție sănătatea lor.

Cu toate acestea, multe dintre noi suntem experte în amânare. Că nu vorbim despre boală dacă părem sănătoase. Noi avem de luptat, de îngrijit pe alții, de făcut în dreapta și-n stânga diverse munci din care nu ne mai putem opri. De ce ne-am gândi la noi, dacă totul pare ok? Credem că suntem egoiste dacă ne punem, din când în când, pe primul plan. Și, totuși, cam cât de egoiste suntem! Exact pentru că nu ne punem pe primul plan atunci când trebuie…

Nu sunt speriată de ideea morții.

Dar momentul în care am rămas singură cu un copil m-a făcut să conștientizez un pic mai bine viața și sănătatea. Atunci mi-am spus că ar fi indicat să nu-mi permit să mor din neglijență. Atunci am început să-mi ascult corpul și să am grijă la semnalele pe care mi le transmite.

Nu m-am apucat, deci, să suflu în iaurt. Nu am făcut controale de rutină. Deși ar fi fost bine să fac. Îmi spuneam că un pic mai multă conștientizare nu înseamnă a căuta cu orice preț să descopăr ceva rău. Însă, în momentul în care am simțit un nodul la sânul drept, în toamna lui 2017, am început să mă trezesc. M-am interesat de cel mai bun loc, cabinet, medic… și peste câteva zile eram deja la control, pentru o ecografie mamară.

La Spitalul Providența am cunoscut-o pe doamna doctor Flavia Luca și am început aventura… Eu îi arătam locul în care simt gâlma – pe laterala exterioară a sânului drept – iar dumneaei a început să mă consulte de la sânul stâng. Ajungem și acolo!, mi-a spus cu o voce calmă. Dar eu nu știam încă să am răbdare. Așa că nu înțelegeam ce se așteaptă să găsească în locul în care eu nu simțeam nimic la palpare. Și, totuși… Unu, doi, trei, patru, cinci!!! Ascultam și nu puteam să cred! Aveam cinci formațiuni nodulare bine delimitate la sânul pentru care nu mă dusesem. Iar la sânul drept, pe lângă ceea ce simțeam eu, mai aveam patru asemenea chestii. Deci… cinci și cinci! Sânii mei cei veșnic moi și lipsiți de fermitate ascundeau surprize – și nu puține!

Din fericire, tocmai structura glandulară a sânilor făcea ca formațiunile să pară de-ale casei, vechi și nepericuloase, fără margini dubioase, fără asimetrii, fără semnal vascular, fără temuta completare… malign. Însă, pentru că nimeni nu avea cum să garanteze vechimea, având în vedere faptul că eu eram abia la primul control… mi s-a recomandat să ținem legătura pentru următorii doi ani. Ideal o dată la jumătate de an.

Am plecat atunci destul de abătută.

Hmmm… eram prima dată față în față cu ideea concretă a bolii și, de ce nu, a morții. În acele zile a fost sărbătoare, Intrarea Maicii Domnului în biserică. Și am auzit la predică: Am ajuns și anul acesta – și cu voia lui Dumnezeu ne vom întâlni și anul viitor tot aici. Pentru mine momentul acela a fost o gură de aer proaspăt. Am simțit că mie, în mod deosebit mi-a vorbit părintele, încât mi-au revenit pe loc credința și buna dispoziție. Și delăsarea…

Opt luni. Pe baza mea, primele șase luni de după control s-au făcut opt. Atunci, conform ecografiei mamare, sânii prezentau aspect staționar comparativ cu examinarea anterioară. Să-ți vină să joci de bucurie, nu alta! Și să uiți promisiunile făcute, cu grija față de tine, cu responsabilitatea și seriozitatea față de viață și de sănătate… Să uiți că o femeie are doi sâni – și, nu doar atât, ci și o datorie!

Despre un nou consult mi-a amintit prietena Roxana Pașalău, care este referent Marketing la Spitalul Providența. Ea voia să-mi aducă la cunoștință faptul că la Providența, printre altele, se acordă o atenție deosebită luptei împotriva cancerului de sân. Dar eu știam deja asta. Voia să mă invite la un control de rutină, prilej cu care s-o cunosc pe doamna doctor Flavia Luca, medic specialist Radiologie – Imagistică medicală.

Și apoi, poate, reușeam să scriu ceva de conștientizare pe blog.

Ceea ce nu știa Roxana era faptul că trecuse aproape un an, iar eu chiar trebuia să am parte de o nouă ecografie mamară. Că eu chiar la doamna doctor Luca mergem și că aveam deja și titlul pentru postare… gândit din 2017 și lăsat la dospit… poate pentru momentul în care urma să aflu sigur că sunt sănătoasă tun.

Dar ce e siguranța asta, dacă nu clipa inconștienței și a nepăsării – din care nu te trezește decât o afurisită de suspiciune că ceva ar putea să nu meargă chiar conform planului?…

Am revenit, așadar, în cabinetul doamnei doctor nu după alte șase luni, nici după opt, ci după un an. Iar singurul nodul pe care continui și astăzi să-l simt mi-a jucat feste. Spre deosebire de ceilalți confrați – care-i cam clar că-s vechi, parte din mine și nepericuloși – acesta a ridicat niște semne de întrebare. Poate pentru că eram în ziua 17 a ciclului menstrual, în plină perioadă de ovulație, pe când cel mai bun control ar fi fost în zilele 5-7, maxim 9… Poate pentru că avusesem, recent, o mică intervenție chirurgicală și eram sub tratament – deși, teoretic, acestea nu aveau de ce să influențeze…

Totuși, ceva a fost altfel.

Din acest motiv, doamna doctor mi-a recomandat mamografie pentru sânul drept. Având în vedere că, în mod obișnuit, mamografiile se fac după 40 de ani, iar eu am 36 – am înghițit în sec și m-am conformat, înțelegând că, în cazul meu, vorbeam despre o excepție de care era neapărată nevoie, pentru a se elucida o parte dintre mistere.

Așa am dat nas în nas, înainte de vreme, cu un super mamograf 3D – cel mai performat din lume la momentul achiziționării lui de către echipa Spitalului Providența, în 2017. Recunosc c-aș mai fi așteptat niște ani… n-aveam nicio grabă să stau lipită de el, în poziție de dans… dar, dacă tot a fost să fie, m-am rugat să fie cu folos.

Sigur, doream să mi se spună în continuare că este vorba despre o tumoare benignă. Dar dacă nu era așa? Ar fi urmat puncție mamară, probabil la doamna doctor Raluca Pleșca, colega doctoriței Luca, apoi examen anatomo-patologic, la nevoie histopatologic… și toată treaba ce ține de oncologie și de chirurgie. Aveam fiecare pas în minte, la nivel teoretic, dar nu mă grăbeam spre acolo. Așteptam. Poate că nu va fi nevoie. Poate că sunt suficiente doar ecografia și mamografia. Și pentru moment au fost, slavă Domnului!

Veștile bune – obținute prin corelarea și interpretarea rezultatelor – au venit cu o nouă doză de răbdare de care va trebui să am nevoie. Căci, deși am putut răsufla ușurată pe moment, totuși niște semne de întrebare rămân. Ce-o fi fost altfel acum? Și cum va fi peste șase luni? Ca în anii trecuți, ca acum sau… altfel?

Nu mă lansez în supoziții. Voi continua să trăiesc astăzi. Însă, un lucru este sigur.

Peste șase luni, într-una dintre zilele 5-7, maxim 9 de menstruație voi fi în cabinetul doamnei doctor Flavia Luca de la Spitalul Providența. În cabinetul medicului care mi-a oferit, pe lângă profesionalism și dedicare, susținere și omenie. Am simțit siguranța că, indiferent de rezultat, sunt pe mâini bune – iar asta contează enorm, din toate punctele de vedere!

Peste șase luni! Nu peste opt, nici peste douăsprezece. Peste șase luni voi face o nouă ecografie mamară. Măcar atât să învăț din clipele acelea infinite, în care așteptam răspunsuri despre care, Doamne ferește, acum aș fi putut să scriu altfel…

Cred că o femeie are doi sâni și datoria de a avea grijă de ei. Și cred că, dacă nu facem asta, riscăm să ne omoare prostia. Amânarea. Delăsarea. Indiferența…

******************************

Află de aici rezultatul testului! Să ne bucurăm și să… luăm aminte!