„Dacă spuneți voi…” – lumina din cimitire și întunericul din noi

Verișorii-s afară. Și tot uitându-mă după ei, cum se joacă, îmi amintesc de o secvență de demult… cam tot de pe vremea Paștilor.

– Hristos a Înviat!, zic ei fericiți unei tipe.

– Dacă spuneți voi…, răspunde ea cu o greață maximă.

Copiii îi zâmbesc și pleacă într-ale lor.

Eu îmi mușc buzele. La care ea plusează.

– Pentru mine, Paștele n-are valoare. Dar îmi place când sunt acasă. Biserica e pe un deal și cimitirul pe un alt deal. Și se văd valuri, valuri de lumină, cum pleacă lumea de la biserică și apoi tot cimitirul se umple și el de o frumusețe aparte!

– Aha. Și chiar crezi că de fraieri toți oamenii aceia merg la morții lor, să le ducă lumină și să se bucure cu ei? Doar așa, ca să-ți facă ție decor fain? Hristos a Înviat! Înțelegi?…

N-am mai așteptat replica ei… și nici ea nu s-a grăbit s-o mai dea.

Însă și astăzi îmi răsună în minte acel ton nițel batjocoritor, dar și foarte trist: „Dacă spuneți voi…”

Hristos a Înviat! Și ne-a lăsat în libertatea noastră. Doamne ajută să știm/ să învățăm/ să avem timp să ne bucurăm de libertate și de Înviere!