„Nu mi-am dorit să-mi fie mie bine! Mi-am dorit ca vouă să NU vă fie bine!”
Am văzut cândva un film despre o tipă care provenea dintr-o familie destrămată, cu abuzuri și o grămadă de nenorociri. La un moment dat, s-a împrietenit cu o altă tipă – dintr-o familie ideală. Aceasta din urmă a văzut-o ca pe-o soră, iar părinții ei au primit-o în casă și în sufletele lor cu toată deschiderea și cu toată iubirea. Credeți că a fost bine? Din păcate, nu. Căci, în ascuns, tânăra nefericită a început să creeze o grămadă de probleme, dorind să-i răpească totul fetei împlinite. Să destrame relațiile, să rupă familia, să aducă suferință și chiar moarte.
Iar spre finalul filmului (când binele învinge), aceasta explică tranșant: „Nu mi-am dorit să-mi fie mie bine! Mi-am dorit ca vouă să NU vă fie bine!”.
Cam asta zic că se întâmplă azi. Eu nu cred că doi tipi care se iubesc nu mai pot acum de ideea de-a se căsători. Nu cred că un act poate despărți, nici măcar împlini o iubire. (Că doar de aceea e concubinajul la modă, nu?) Cred, însă, că cei care fac propagandă în numele celor doi nu caută binele lor. Vor, pur și simplu, ca ideii de căsătorie/ familie/ normalitate (!?!) să nu-i mai fie bine. Așa. C-așa vor ei, activiștii, să taie de la rădăcină.
