Dacă și cu parcă în așteptarea unui prim pas bun

Dacă ne-am canaliza glumele proaste și ura spre un bine… dacă în locul fiecărui gest care nu ne face cinste am oferi un leu unui om aflat în nevoie… dacă în locul unei încleștări din dinți sau din pumni am alege un gând de drag… am fi în stare să cucerim lumea!

Preferăm, însă, o zbatere surdă și oarbă – deloc mută! – în mocirlă. Ne hrănim cu răul și cu prostia celor din jur, ne bucurăm de eșecul celor ce-ar trebui să fie victorioși, simțim invidie față de nemeritata atenție în care se lăfăie alții.

Sfârșim prin a ne răni noi pe noi, prin a ne sfâșia sufletele, prin a pune explozibil pe drumul ce urmează să-l parcurgem… Sfârșim zilele toropiți de nefericire și de necredință, dar zâmbim frumos la poză. Ne mințim că mâine va fi altfel, fără a încerca să schimbăm ceva la noi. Așteptând ca alții, mereu alții, să facă primul pas bun.