Am nevoie urgentă de bani – ce (mă) fac?
Am trecut printr-un an destul de ciudat, din punct de vedere financiar. Am trăit bine – și, totuși, la limită. Mereu cu un picior în așteptarea salariului următor. Mereu cu tot felul de socoteli în minte, care să mă ajute – ori să mă forțeze – să mă întind atât cât mi-e plapuma.
În câteva perioade, am reușit să pun ceva bani de-o parte. Dădeam să fiu un pic mândră de mine până când… banii strânși în două luni, de exemplu, dispăreau lejer în două ore. Căci cheltuielile neprevăzute ajung la ordinea zilei fix atunci când ți-e lumea mai dragă! Așa se face că… mai mult am atentat la economii, decât am strâns. Iar când economiile mele se terminau cu totul, următoarea mână se băga în pușculița copilei. Frustrării de a te simți cu portofelul pe buza prăpastiei i-a urmat, mereu, o întrebare: Ok – și dacă termin banii din plicul acela, și de pe card, și din pușculiță… și mai am o săptămână până la salariu… cum o să mă descurc?!
Așa că, înainte de a ajunge în fața unei nevoi concrete, m-am pus pe căutat un colac de salvare. De oferte nu duce lipsă internetul – dar nici nu mustește de seriozitate. Deci, important e să cauți și să-ți faci socoteli cu mintea limpede, fără grabă și fără disperarea care te apucă atunci când e musai ca într-o secundă să scoți bani din piatră seacă…
Orice împrumut financiar se face cu responsabilitate și cu asumare. Inclusiv cu asumare a faptului că iei o sumă x și, după un anume interval, plătești x + dobânda.
Acestea fiind conștientizate, am pornit în cercetare. Surpriza a fost să descopăr că socotelile și căutările noi m-au dus spre cunoștințe mai vechi și la fel de bune precum le știam. M-am bucurat să-i redescopăr pe cei de la Ferratum și ofertele lor pliate fix pe întrebarea mea: Ce mă fac atunci când nu mai e mult până la salariu, iar eu am nevoie de o sumă nu neapărat mare, nici prea mică – și nu vreau să mai apelez la familie, prieteni sau cunoștințe?! Pentru că, pe lângă faptul că nu-mi place să-mi creez obligații aiurea ori să iau de la gura altora, nici nu vreau să mă plâng sau să-mi știe toți problemele financiare de moment.
Ei, în acest context, am simțit că Ferratum mă poate ajuta – așa că n-am ezitat în a-mi salva și a ține la îndemână schema de împrumut – perioadă – sumă finală de restituit.
La Ferratum poți împrumuta între 200 și 1400 de lei – pentru 15, 30 sau 45 de zile. Avantajul suprem este acela că poți primi banii în aceeași zi în care ți se aprobă cererea și că totul se rezolvă 100% online, fără drumuri sau stat pe la cozi. Prin urmare, se poate solicita un împrumut oricând, de oriunde, iar banii se pot primi în numerar, dar și direct în cont. În plus, dobânda lunară este fixă, fără comision de analiză dosar, fără comision de administrare, fără alte costuri.
Găsirea unui colac de salvare m-a ajutat să fiu mai puțin stresată. Asta nu înseamnă că de acum mă culc pe-o ureche și că încep să cheltui în neștire. Înseamnă, însă, că Ferratum la nevoie se cunoaște – iar în cazul unei nevoi eu voi ști la cine să apelez. Dacă aș avea vreo urgență în perioada asta, până la sfârșitul lunii, aș prinde chiar și o super ofertă – aceea de a lua banii și de a trebui să restitui fix suma cerută, fără dobândă, cu singura condiție ca datoria să fie rambursată până la data scadentă. Asta pentru că, doar în luna iulie, primul credit pe care-l face fiecare nou client Ferratum este fără costuri și fără comisioane. Rambursezi, așadar, cât ai primit.
E o ofertă deloc de neglijat, dar sper, totuși, să nu fie încă nevoie s-o accesez. Voi accepta, însă, cu bucurie să plătesc inclusiv dobânda – atunci când va veni momentul și, din om care a reînceput să doarmă liniștit, voi deveni și un liniștit și temporar dator client Ferratum! 🙂 Banii nu aduc fericirea, dar o întrețin – spune o vorbă. Nici pe mine nu mă fericesc banii cei mulți. Probabil că de aceea nici nu prea trag ei la mine! 🙂 Mă fericesc, în schimb, cei pe care mă pot bizui și care-mi pot oferi banul de care am nevoie fix acum – și pe care, din salariu, n-am cum să-l obțin decât peste câteva zile. E de bine? E foarte bine!
Tu? Cum îți administrezi banii, ca să te descurci de la un salariu la altul? Ce faci în cazul în care ajungi la fundul sacului și ai nevoie urgentă de bani, pentru o perioadă scurtă de timp?
8 Comments
Ioana Marinescu
Interesant. Ma regasesc in cele scrise de tine, din pacate :(. O sa ii pun pe lista, dar sper sa nu am nevoie prea curand sa apelez la ei.
anda_elena
E bine să nu ajungem să avem nevoie, într-adevăr! E și mai bine, însă, dacă știm că în caz de ceva – avem la cine să apelăm. Cum spuneam și în postare, e mai prudent să analizăm lucrurile la rece, când suntem calmi și bine-dispuși, decât să ajungem într-o situație de criză și să ne încredem în prima ofertă de împrumut care ne iese în cale.
Dan
Doamne ferește să ajungi la ăștia….dobânzi nesimțite!!!
anda_elena
Eu aș spune… dobânzi la vedere! Le prefer așa – decât să-mi fie prezentate niște dobânzi mici, mici și, în realitate, să existe tot felul de artificii care să umfle substanțial suma ce trebuie restituită.
Andreea-Carmen Radu
Asta cu administrarea banilor e o problemă și pentru mine. Soțul meu este cel chibzuit care are grijă să nu sărim din schemă 🙂
anda_elena
E bine că ai un sprijin în soțul tău – înseamnă că formați o echipă fantastică! 🙂
Bianca Timșa
ador alternativele. îi voi ține minte.
anda_elena
Sunt de ținut minte, într-adevăr. Cu toate acestea, îți doresc un portofel sănătos și voios, fără nevoie de tratament (împrumuturi)! 🙂