O legătură de răbdare, vă rog!

Am aflat că răbdarea se vinde în piață, printre mărar și pătrunjel. Gata, plec și eu în căutarea ei! Bănuiesc că-i coadă la taraba cu răbdare. Cred că-i și scumpă tare… Dar am de gând să mă târguiesc, daca va fi nevoie.

Mă tot întreb cum s-o folosesc, cum s-o distribui, cum s-o depozitez. Oare pot s-o pun la presat, într-o carte? Oare pot să iau o porție și la desert?

Din întrebare în întrebare, ajung în piață și merg țintă spre cel mai aglomerat loc. Nu… nu-i aici. Aici se joacă viața la păcănele. Unde-o fi răbdarea? Mă foiesc fără de răbdare și răsuflu greu. Deja am transpirat și am obosit. Mă răsucesc pe călcâie, să plec – și uite, surpriză! Răbdare la legătură! Și niciun om la rând… Doar un om fără oameni și cu multă răbdare. La legătură.

– Ziua bună! Unde-s clienții?, întreb nedumerită.

– Bună să ne fie!, mi se răspunde cu un glas blând și cald. Clienți n-am mai avut demult. Dar nu disper. Îi aștept cu bucurie. Și cu răbdare. Când se vor încumeta ei să vină. Când li se va face dor.

– Dor de răbdare… Cred ca asta am simțit și eu, de dimineață. Dar mai înainte mi-am pierdut din nou răbdarea și era să plec fără să vă întâlnesc…

– Ai venit de multe ori pe drumul ăsta. Însă îți luau altele privirea. Nu era timpul tău. Erai grăbită. Trăiai în trecut și aveai grămezi de planuri de viitor…

– … fără să bifez prezentul…

– Cam așa. E greu azi să te mai îmbrățișezi cu răbdarea. Lumea-i grăbită. Și nici măcar nu știe spre unde. Spre ce. De ce. Lumea vrea totul. Acum. Fără să știe că totul o poate răni. Fără să știe să primească totul. Fără să poată digera totul.

Privesc spre omul care-mi vorbește și cred că e prima dată, după mult timp, când ascult și aș vrea să mai ascult. Când nu mă plictisesc. Când nu mă uit la ceas. Când nu mă grăbesc. Îmi sună telefonul și mă trezesc, parcă, dintr-un vis.

– Hai, dom’le, mai repede! Unde întârzii atâta?, aud de la celălalt capăt al firului.

– Voi veni. Ai răbdare, spun plină de calm. Și închid.

Omul de la tarabă îmi zâmbește. Zâmbesc și eu puțin stânjenită și puțin complice. E ușor să cer altuia răbdare. E greu să ofer eu răbdare. Doar vânzătorul are răbdare cât cuprinde. E împărțită în doze mici. Fără aspect comercial prea fain. Probabil de aia nici nu atrage marfa lui. Oare de ce n-a învățat s-o promoveze mai bine?

– Răbdarea nu-i pentru oricine. Eu n-am nevoie de publicitate, mi se răspunde la gânduri. Eu am nevoie de oameni pregătiți pentru răbdare. De oameni osteniți, împovărați și puternici. Care să știe cum să se folosească de legătura aceasta de răbdare – nu s-o arunce la întâmplare, în prima ciorbă care li se ivește în cale.

Nu mai am răbdare și întreb: Eu sunt un om puternic? Ce caut eu aici, față în față cu răbdarea?

– Tu ești un om care-a aflat despre un alt om că a petrecut 38 de ani în singurătate, în boală și în suferință – și nu și-a pierdut răbdarea. Așa ți s-a făcut dor de răbdare. Dar ai înțeles, oare, ce-au însemnat atâția ani de durere – înainte de primirea unui premiu uriaș?

– 38 de ani n-am nici eu, anii mei toți. De unde să-mi imaginez, măcar, atâta răbdare?

Întreb așa, mai mult pentru mine. Nu vreau un răspuns. Comand o legătură de răbdare și promit să mă reîntorc. N-am de gând să mai rămân fără provizii prea curând. Plec veselă spre casă, cu o răbdare de fier. Sărut legătura aceea ca pe un talisman de preț și-o pun în buzunarul de la piept. De-acum sunt sigură că n-o să-mi mai pierd răbdarea!, îmi trece prin minte un gând înfumurat. Biata de mine! Uit, însă, că-n buzunarul de la piept zace o găurică pe care n-am mai avut răbdare, în alte vremuri, s-o peticesc.

Update 2022:

Urmărește aici un clip în care am vorbit despre Duminica vindecării slăbănogului de la Vitezda. Și despre viața noastră.