Ziua unui reparator de inimi – și mai mult decât atât

În 2015 aflasem bucuria și tristețea unei familii. Tânăra soție era însărcinată și, alături de soțul său, avea să primească un dar de preț! Un dar cu probleme la inimioară. Un Efrem.

Pe atunci nu-mi era foarte cunoscut numele. Sfântul Efrem, chiar mai puțin de atât. Dar am început și eu să-mi îndrept gândul spre Efrem și să mă rog să facă Dumnezeu cum știe mai bine, ca bucuria să fie completă. Părinții bebelușului din burtă au găsit o clinică din Italia în care se reparau inimioare de nou-născuți. După controale și controale, s-a spus că există o șansă de-a fi totul bine. Medicii au decis, pentru evitarea complicațiilor, ca nașterea să aibă loc înainte de termen și au stabilit data operației de cezariană: 5 mai.

Pe bune?! Fix 5 mai?! De atunci mi se pare imposibil să mai uit vreodată ziua Sfântului Efrem cel Nou. Da: 5 mai! Atunci am știut că nu doar „există o șansă de-a fi totul bine”. Atunci am știut că Efrem cel mic va fi, cu siguranță, bine!

Certitudinea aceasta au avut-o și părinții lui, dar și toți prietenii care, în acea perioadă, se rugau neîncetat. Iar credința mută munții din loc! Astăzi este ziua lui Efrem! E un copil frumos și sănătos, o bucurie și o minune! La mulți ani!

În 2016, în preajma lui 5 mai, mi-am reamintit întâmplarea. Și-am trăit altfel ziua Sfântului Efrem pe care, timid, începusem să-l cunosc. În 2016, de ziua lui, l-am chemat în ajutor. Mă cam certasem cu sfinții prieteni vechi – pe care îi dezamăgisem și îi provocasem în multe… În acest context, l-am luat pe Sfântul Efrem cel Nou de-o parte și i-am spus: Noi nu prea ne știm. Așa că n-avem pretenții unul de la altul. Nu îți cer nimic concret și, în același timp, îți cer totul. Ia-mă, te rog, sub ocrotirea ta! Ajută-mă să depășesc perioada asta neagră în care mă aflu. Rămâi lângă mine și ajută-mă să mă împac cu Cerul…

De multe ori, în 2016 am simțit că mi se sfarmă inima în zeci de bucățele. Și de fiecare dată când am ajuns față în față cu icoana Sfântului, când am zărit flacăra – cărbunele încins care i-a străpuns pieptul în moartea sa pentru Hristos… m-am oprit din a-mi plânge de milă. Și mi-am mai luat o doză de curaj. Și când curajul mă lăsa, și când deznădejdea voia să-și facă loc la mine în suflet, eu fugeam iar în brațele Sfântului și-n brațele celorlalți Prieteni – pe care, atunci când am îndrăznit să-i privesc, i-am găsit tot lângă mine, deși nu-i meritam…

Alături de Dumnezeu, de Maica Domnului, de Sfântul Efrem, de ceilalți sfinți și de oamenii dragi am învățat din nou să trăiesc, să mă bucur, să mă rog, să iubesc, să rabd și să iert. Pare o nebunie. Dar pentru mine nu este. Căci așa cum inima micului Efrem a fost reparată, așa îmi simt și eu inima astăzi. 2016 e un an pe care-l știu pe de rost. E poate singurul an pe care l-am trăit conștient, căruia i-am dedicat timp la prezent, pe care l-am lăsat să mă redescopere.

Poți să nu crezi. Ai acest drept. Să nu crezi și chiar să râzi de mine! E liber la râs! Te rog, în schimb, ca dacă vreodată ai să te simți mic și uitat de toți, dacă vreodată ai să simți că nu mai ai pe nimeni și că nu mai ai niciun rost în lume, dacă vreodată vei avea nevoie de ajutor – să știi că Prietenii-s aproape. Ei nu vor intra niciodată cu forța în viața ta. Ei sunt calmi, răbdători și așteaptă doar un semn pentru a-ți deveni sprijin. Răspunsurile nu se vor așterne neapărat așa cum te aștepți tu să fie. Dar vor veni – fix așa cum e cel mai bine să vină. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Curaj!

Astăzi este ziua Sfântului Efrem. Citește mai multe despre el, aici.

Mărturia mamei micului Efrem o găsești aici. Pregătește-ți un șervețel. Spor la citit!