Bucuria unei cutii din lemn – să prindă viață în mâinile Anei
Îmi place să adun amintiri. Și să le depozitez. În calculator, în suflet, în cutii și în cutiuțe. Îmi place să adun cutii și cutiuțe, chiar dacă fix acum n-am nevoie de ele. Nici nu știi când se va ivi ocazia să le umplu! Cu fotografii, clămițe, șosete, pixuri, jucării mărunte, cercei, iconițe, cafea sau bomboane… Îmi cumpăr biscuiți doar pentru cutiile cu personaje din desenele animate și mă bucur nespus atunci când primesc o cutie faină și… goală! Deja e suficient de prețioasă pentru mine, ca să-mi mai doresc să conțină ceva! 🙂 Din hârtie, carton, tablă sau lemn, din pânză, turtă dulce, sticlă sau plastic, orice cutie și orice cutiuță poate avea farmecul ei. Și rostul său în lume. Am mai spus eu pe aici, dar nu știu dacă v-ați prins: îmi plac cutiile și cutiuțele! 🙂
Și, atunci, cum să nu-mi placă maxim munca Anei? Cum să nu admir o femeie, mamă la început de drum, care și-a descoperit o pasiune mai mare decât a mea? Ana nu doar că adoră cutiile – ea le dă viață! Are puțin timp de când singură, de pe internet, a învățat lucreze pe lemn și să transforme niște cutii obișnuite în adevărate bijuterii. Cu migală și mult bun-gust, Ana decorează cufere de lemn folosind tehnica decoupage – decorarea cu ajutorul șervețelului, dar și pictând propriu-zis sau apelând la tehnica transferului foto.
La câtă muncă este și la ce rezultate frumoase se obțin – prețurile cuprinse între 20 și 55 de lei, în funcție de dimensiunea cutiei, mi se par și ele super faine! Am deja în minte niște idei de cadouri care, cu siguranță, vor aduce bucurie și vor încânta pe cei dragi!
Eu voi face comanda pe facebook – dar nu mă voi da în lături nici de la a participa la concursul pe care acum-acum este în plină desfășurare. Cutii și cutiuțe?! A zis cineva cutii și cutiuțe?! Atunci, eu zic prezent! 🙂 Hai să ne întâlnim la Ana în pagină și să ne bucurăm văzând cum cutiile și cutiuțele prind viață!