Amintiri dintr-o felie de pâine cu unt

Vai di capu’ tău! O să scoată ăștia untu’ din tine! Tot timpul mi-a plăcut amenințarea aceasta – spusă uneori cu seriozitate, în alte dăți cu satisfacție, de fiecare dată cu accent și cu apăsare pe untu’!

Eu sunt, de felul meu, o persoană care vede tot ceea ce se discută. Așa că, oricât de speriată ar fi trebuit să mă simt sau să mă arăt, niciodată n-am putut să fac pe plac cuiva! Căci mereu, la auzul acestor cuvinte, am izbucnit în râs, imaginându-mă stoarsă ca pe-un burete și cu unt țâșnind prin toți porii!

Pentru că, frate, ar și avea de unde să țâșnească! La cât unt am băgat în mine întreaga copilărie și la felul în care și astăzi încep să salivez, doar gândindu-mă la o felie de pâine cu unt… de un lucru sunt sigură: niciodată n-o să reușească cineva să scoată tot untul din mine! 🙂

Pe bune! Oricând pot fi fericită în fața unei felii de pâine cu unt peste care presar puțină sare și la care adaug un pahar cu lapte. Închid ochii și mă regăsesc în anii de școală, adormită, la masa din bucătărie. Zile banale și zile dintre cele mai importante le-am început așa, cu pâine cu unt și cu alte bunătăți pe alături.

Astăzi îmi place maxim să-mi invit la masă copila și să savurăm, împreună, o felie de pâine cu unt. Căci bucuriile nu constau în fazani sau în icre negre, ci-n ceea ce-ți face ție plăcere și-ți stârnește pofta de a petrece timp alături de cei dragi! Mariei i-am și creat povești la pachet… de unt – așa că provocarea celor de la Kerrygold, de a vorbi despre… unt!, mi-a plăcut teribil! 🙂

Teribil e faptul că pot redescoperi savoarea untului acela de casă, din copilărie – și-l pot aduce în copilăria Mariei. Căci untul Kerrygold este făcut din lapte provenit de la vaci irlandeze, crescute liber, care pasc iarbă verde până la 11 luni pe an. În contextul în care, în România, vacile se hrănesc cu iarbă cam șapte luni pe an, eu zic că 11 sună bine, deloc de neglijat.

În lupta cu margarina, cu mâncarea de plastic și cu toate delicatesele care ne omoară – eu rămân fana feliei de pâine cu unt. Căci ea îmi oferă o tolbă plină de amintiri și un zâmbet care mă trezește în orice dimineață. Ea mă reîntoarce la statutul de copil – dar mă ține și în prezentul de mamă care are mereu de pregătit un mic-dejun gustos și responsabil.

Din fericire, untul rămâne un aliat al sănătății și, implicit, al familiei mele. Așa că, dacă vrea cineva să scoată untul din noi… poate încerca. Dar nu va reuși să scoată niciodată tot untu’ – e clar?! 🙂