Umanitar

Un strop de lumină pentru Ovidiu Simion

Despre Ovidiu și despre mâinile lui minunate am tot auzit, de la cunoștințe și de la prieteni. Un om care vede cu degetele mai mult decât cu ochii și care te poate repara dacă te-ai stricat de spate (și nu numai…). Este un om bun, care merită să se întoarcă spre el atenția, bunătatea, omenia, lumina.

Ovidiu Simion are 43 de ani și este kineto-masoterapeut în Iași. S-a născut cu o boală genetică numită retinopatie pigmentară. Acest diagnostic, care îl ține destul de mult în întuneric, nu l-a împiedicat să lupte pentru o viață cât de poate de firească. A urmat școli speciale pentru cei cu deficiențe de vedere, a muncit, și-a făcut o casă. Arată atât de bine alături de soție și de cei trei copii ai săi, încât nu mă satur să-i privesc familia și, aproape… să-l invidiez! Este clar că Dumnezeu nu rămâne niciodată dator! Lumina ochilor lui Ovidiu se regăsește, în totalitate, în această imagine.

ovidiu simion 2

Pe acești copii minunați, pe această doamnă minunată, Ovidiu Simion are posibilitatea de a-i vedea mai clar, în toată splendoarea lor! De curând, el a descoperit o clinică în China, Beike Biotechnology, care i-ar putea trata nervul optic de la ochiul stâng cu celule stem. E șansa ochiului care se zbate să mai vadă astăzi un pic, după ce dreptul l-a lăsat de tot… „Este singura mea opțiune, dar costă 15.000 de dolari. Deși muncesc de dimineața până seara, cu banii câștigați abia acopăr cheltuielile casei”, spune Ovidiu.

E nevoie, deci, de 15.000 de dolari doar pentru intervenție. Căci e o utopie să ne oprim cu gândul că după ce s-ar aduna această sumă, ne putem culca din nou pe-o ureche – fără a pune la socoteală însoțitor de drum, transport, cazare, alte cheltuieli, plus tot ceea ce mai este nevoie acasă, pentru familie, în toată această perioadă.

De aceea, vă rog să nu treceți cu nepăsare pe lângă un ieșean. Pe lângă un tată. Pe lângă un om care muncește în sprijinul altor oameni. Pe lângă un om care are nevoie de Lumină!

Nu vă sfiiți să donați 10 lei, 20 de lei, 50 de lei, 100 de lei… fiecare după posibilități. Un pic de la mine și un pic de la tine pot face mult!

Datele lui Ovidiu Simion sunt:

Cont lei: RO11BRDE240SV42535212400

Cont euro: RO40BRDE240SV88784232400

Număr telefon: 0746.849.157

Site cu toate informațiile medicale: aici.

Pentru persoanele juridice care doresc să sprijine acest caz, Parohia „Sfântul Sava” din Iași pune la dispoziție un contract de donație/ sponsorizare, pentru ca sumele donate să poată fi deduse din impozitul pe profit datorat de către societate.

Contact: Pr. Narcis C-tin Axinte, prnarcis@yahoo.co.uk

Datele bancare: Banca Transilvania

Contul Bancar IBAN: RO92BTRLRONCRT0041620604

Titular: Parohia „Sfântul Sava” Iași

Haideți să oferim un strop de lumină lui Ovidiu Simion! Dumnezeu vede și nu ne va rămâne dator – știți asta!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *