Şcoala părinţilor

Pune sârma pluşată la treabă! :)

Zilele trecute mi-a sărit în ochi nişte sârmă pluşată. Ei, nu m-a atacat – ci, doar m-a îmbiat s-o cumpăr! 🙂 Singura noastră legătură de până acum era în antenuţele unei omizi pe care a primit-o Maria, mai demult, la un atelier de engleză.
Tot pe post de antene am vrut să folosesc acum o bucăţică – pentru un viitor fluture, creat din aripi – mânuţe de fetiţă :).

fluture - sarma plusata

Dar, ce, m-am putut abţine să fac doar atât? A urmat o floare

floare - sarma plusata

Apoi, Maria a spus: Vreau un iepuraş! Am făcut un cerc, am prins urechile – şi Maria radia de fericire. Stai, îi spun! Trebuie să-i punem mustăţile! Însă, copila n-a fost de acord din prima: Mami, dar e o domnişoară! Eh, va învăţa ea că până şi domnişoarele pot avea mustaţă… 🙂

iepure - sarma plusata

Ce să mai facem? Nu aveam idee, dar mai prindeam câte o sârmă şi voiam să-i fac de petrecanie. Aşa a ieşit şi o tentativă de paianjen.

paianjen - sarma plusata

Aşa a ieşit şi un melc!

melc - sarma plusata

Toate, din imaginaţia noastră, fără a urma un anume tipar. Apoi, am văzut că internetul este plin cu o mulţime de modele – unele mai frumoase decât altele. Totuşi, astea sunt ale noastre! 🙂

Atenţie! Capetele de la sârmuliţe sunt destul de înţepătoare. Pentru a evita vreun accident, ele trebuie îndoite un pic la margini şi strânse bine. Între dinţi – dar, mai practic, cu un patent. Spor şi vouă la creativitate!

4 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *