D'ale jurnalismului,  Pentru minte,  Pietre...,  Vorbe de duh

Hai cu lecţia de bun-simţ

Astăzi a fost o zi în care, mai mult ca niciodată, am simţit ca sunt luată de proastă. Că mi se dau sfaturi şi mi se impun chestii despre cum să-mi fac treaba – de la persoane nu tocmai avizate. Ok, înţeleg. Sunt jurnalist, deci sunt, automat, un om rău. Caut doar sânge şi porcării, nu ştiu ce e aceea etică, uneori scap din lesă şi muşc. Le accept pe toate, pentru că m-am săturat să explic lumii că, acolo unde lucrez eu, mi se respectă munca. M-am săturat să explic că dau şi ştiri de bine, iar atunci când e ceva de rău, dacă oaia neagră va accepta să ofere o declaraţie şi nu va alege varianta de a-mi trânti uşa ori telefonul în nas, va echilibra semnificativ articolul.

Încerc să-mi fac treaba, cum pot eu mai bine. Onest. Chiar dacă fac parte dintr-o lume în care-s privită drept bau-bau. În contexul ăsta, mă disperă la culme să mi se dea lecţii. Nu-i vorbă, de învăţat am până la moarte şi dincolo de ea! Numai că, mai depinde şi de lecţii…

* Dacă mi se trimite un comunicat de presă, e ok. Dacă mi se trimite un comunicat scris fain, româneşte, pe înţelesul tuturor, e şi mai ok. Dacă mi se trimite un comunicat în care îmi sare în ochi impunerea: Pentru publicare imediată, mă oftic. Adică… mă obligi?! Prezintă-mi ceva de mare valoare, într-un mare stil – şi, atunci, să ai convingerea că voi scrie o ştire. Plăteşte – şi, atunci, nu discuţi cu mine, ci cu oamenii de la publicitate. Eşti convins că te afli în postura de a decide ce anume să public eu şi ce nu?

* Un alt lucru supărător e să se anunţe o conferinţă de presă la ora X, să înceapă la X + 15 minute, iar tu să-mi spui, relaxat: Când mai anunţ eu conferinţe, să-ţi faci timp măcar o oră pentru mine! Timpul ăsta nu-l decid nici măcar eu. Dar, eşti sigur că o oră pentru propria persoană nu-i puţin cam mult? Nu vrei să fim scurţi şi la obiect? Parcă ar fi mai frumos aşa…

* A treia fază a zilei a fost anunţarea, pe fugă, a unei extra întâlniri. O întâlnire pentru care am avut nevoie de maşină şi, implicit de şofer/ fotograf, pentru că, altfel, nu aveam timp să ajung. La faţa locului, toţi jurnaliştii îşi freacau mâinile şi aşteptau ştiri. Au primit, în schimb, sfaturi de bună purtare. Că, vezi, dragă Doamne, un eveniment pregătit cu trudă, pentru o mare personalitate, ar putea fi ruinat, dacă presarii nu-şi ştiu locul. Pe foarte scurt şi foarte frumos spus, am fost rugaţi să stăm în banca noastră. Era nevoie să mi se spună să fiu civilizată? Mai mult decât rugămintea în sine, pe care fiecare o va respecta în funcţie de obraz şi de interese, pe mine m-a deranjat altceva. Pentru asta am fost oprită din treabă? Nu puteam primi lecţia de bune practici prin mail sau sms, aşa cum a fost dat şi anunţul cu privire la ora şi locul întâlnirii? Ţinea cineva, neapărat, să-mi vadă faţa?

Într-o zi în care am avut exagerat de mult de scris, am pierdut timp, o dată, pentru că lucrurile nu au fost bine organizate, iar ceea ce era fain a fost ţinut la sfârşit şi, a doua oră, pentru a afla… nimic. E vina celor care ne joacă pe degete, dar e şi vina noastră, că acceptăm. Poate că ar fi cazul să ne trezim.

6 Comments

  • Raluca

    Foarte bine punctat, Anda. Din pacate acest lucru se intampla, de cele mai multe ori, din cauza jurnalistilor. Sunt multi jurnalisti care nu privesc aceasta meserie decat ca pe o sursa de venit. Altii sunt jurnalistii pentru ca „da bine” printre prieteni, ca e „cool” sa lucrezi in presa – cunosti multi oameni, iti faci relatii. Putini sunt cei care practica aceasta meserie din pasiune.
    Ca sa nu mai aduc in dicutie ca multora le e mai usor sa publice „imediat” un comunicat, sau sa „reformuleze” stirile muncite de altii cu semnatura lor si exeplele pot continua..
    Putini sunt cei ca tine, care muncesc cu pasiune, cu daruire si sunt deranjati de astfel de situatii. Dintre cei putini si mai putini indraznesc sa vorbeasca…

    • anda_elena

      Nu mă consider perfectă… Totuşi, da, îmi fac meseria cu drag.
      Însă, cred că şi aceia pe care îi menţionezi tu, ca fiind neprofesionişti, ar trebui să fie revoltaţi de situaţiile descrise mai sus. Nu e prea plăcut să pierzi timpul şi banii de care spuneai, nu-i aşa?
      Pe mine mă deranjează mai mult ideea în sine… de a mi se impune respectul cu forţa.

  • ileana

    Mi-ai citit gandurile! E vina celor care vin cu capul plecat nu doar la institutia cu pricina, ci pe la multe institutii ale statului, asteptand instructiuni de „bune practici” sau „instructiuni de folosire”, apoi publica imediat cateva randuri in cotidianul care ii plateste, transformandu-se intr-o simpla portavoce. Da, ai DREPTATE, ma alatur protestului tau! NU E NORMAL ce se intampla! NU TOTI SUNTEM AGRAMATI SI CUMPARATI! Din pacate suntem minoritari… DAR, PUTEREA CUVANTULUI E A NOASTRA!

    • anda_elena

      Mulţumesc pentru susţinere! Postarea asta a stârnit multe discuţii pe Facebook, pe toate grupurile în care am promovat-o!

  • Sabina

    Anda, nu esti rea, esti doar prea sensibila si buna pentru lumea asta…asa cred eu. ti-o spun din inima, cu respect pentru condeiul tau

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *