Din online,  Vorbe de duh

Eu şi goana după trafic

Am avut, în viaţa asta de blogger, suficiente momente în care am urcat şi în care am coborât. În care am urcat ameţitor şi am coborât vertiginos. În care am scris subiecte de doi bani şi am fost în top… în care am avut materiale documentate, muncite, dospite… şi 50 de vizitatori – dintre care mulţi au dat bir cu fugiţii, în câteva secunde.

Când am anunţat că eu, pletoasa, m-am tuns scurt… a fost o explozie de vizualizări! Nu puteam să cred cât de interesantă am devenit, de-o dată, în ochii oamenilor! Că voiau să se sperie sau să aibă motive de râs, ori doar din curiozitate, toţi au năvălit buluc, că mă cunoşteau de-o viaţă, ori de-o secundă. Apoi, ehe!, când am scris o postare inocentă cu un titlu ŞOC!!!, din nou s-a dat năvală. Vorba unui comentator, se dorea a se vedea dacă m-am… reprofilat!
Mi-am dat seama, în timp, ce-i cu expresia aia: oferim ce-i place publicului. Însă eu, întotdeauna, am căutat un echilibru. Pentru a îmbina plăcerea cu altele. Pentru a prezenta lumii şi altceva. Într-un stil mai serios ori mai glumeţ, mai cald ori mai tăios. Am vrut mereu să mă simt bine în casa mea şi să am musafiri cu care să mă mândresc. Prefer puţini – dar buni, la fel cum nu mă deranjează nici să fie nici mulţi – dar deştepţi!

În ciuda statisticilor, care nu sunt întotdeauna de partea mea, fac ce-mi spune inima. Recunosc – într-o anumită măsură, mă interesează traficul. Dar nu dau tot, orice şi oricum, pe trafic. De aceea, mă uimeşte când sunt acuzată că fac ceva pentru imaginea mea dolofană. Când acel ceva, pe statistici vorbind, îmi scade suficient de mult numărul de unici şi nu pare prea… rentabil.

Mă deranjează, dar nu mă opreşte din joc. Pentru că-mi cunosc drumul pe care vreau să-l urmez. Mereu voi ţine cont de părerea ta – dar o voi trece şi prin filtrul meu. Nu pot ca, printr-o scriere, să mulţumesc pe toată lumea. Pot doar să sper că, ceea ce găseşti aici, per total, te va face să revii. Că-mi vei întinde o mână de ajutor, uneori, că mă vei trage de urechi atunci când va fi cazul, că mă vei iubi şi accepta aşa cum sunt… imperfectă. Blogul meu e deschis şi pentru un cititor, şi pentru zece, şi pentru o sută, şi pentru o mie. Mă bucur de orice vizită şi nu adorm plângând de ciudă când numerele par a fi nesemnificative.
Pentru că… nici viaţa mea, nici viaţa blogului – nu se măsoară doar în trafic. Se măsoară în bucurii şi tristeţi, în bătăi de inimi şi în glume, în amintiri şi planuri de viitor, în zâmbet şi speranţe! În prezent, sunt mult mai mare decât am visat vreodată că voi fi! Pentru că n-am crezut că voi ajunge cu pietrele mele atât de departe – în timp şi spaţiu. Astăzi, nu-mi mai imaginez viaţa fără a clădi şi a dârâma, mereu – pietrele. Îmi doresc să cresc. Recunosc, îmi doresc să fiu şi mai cunoscută. Dar, nu peste noapte. Şi, nu oricum. Iar dacă e să aleg între scurtătură şi drumul lung şi anevoios – mereu voi alege a doua variantă. Pentru că în ea cred – şi ea mă reprezintă.

4 Comments

  • Alexandra Bohan

    Mi-ai amintit de citatul acela din Camil Petrescu: „Decât să scrii pentru public şi să nu ai conştiinţă, mai bine să scrii pentru tine şi să nu ai public.” Asta e deviza mea în blogosferă… 🙂

  • Carmen

    Eu te citesc din placere.Urmaresc toate postarile tale, nu comentez decat foarte rar, insa asta nu inseamna ca nu imi place ce scrii sau ca nu am o parere.Pur si simplu nu am timp de a scrie, doar citesc , e mai usor.Nu stiu ce inseamna trafic pe blog, la ce ajuta, nici nu ma intereseaza.Daca imi plac postarile cuiva le citesc, daca nu, nu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *