Hopa tropa prin oraş,  Pentru minte

Zeul măcelului e în fiecare dintre noi

La evenimentul prezentat cu surle şi trâmbiţe săptămâna trecută, am câştigat o invitaţie dublă la teatru. Aşa că, în seara asta, am spus prezent la Zeul măcelului. Spectacolul a avut loc la Teatrul Naţional, mai exact – în Sala de Teatru la CUB, la ora 18. A început la 18.10… graţie unora care-şi cumpără bilet şi-şi permit să mai întârzie câteva minute, că doar n-o fi foc.

Zeul măcelului este o piesă scrisă de Yasmina Reza, în regia lui Cristian Hadji-Culea. Interpretează Haruna Condurache, Oana Sandu, Călin Chirilă şi Constantin Puşcaşu. Deşi, la Iaşi se vorbeşte din 2010 despre spectacol – pentru noi, abia acum a fost momentul. Şi-a fost frumos! O comedie – deşi, mie mi s-a părut, mai degrabă, o tragedie.

În aproximativ o oră şi jumătate, a fost dezvăluită o latură a noastră – atât de reală şi atât de puţin plăcută! Avem o viaţă plină de violenţă, inclusiv în interiorul familiilor. Injurii, îmbrânceli, indiferenţă, neimplicare, ipocrizie, frustrări, neîmpliniri – fac parte din noi şi din lumea noastră. Chiar dacă ne dorim să părem civilizaţi, mai mult timp petrecut împreună face ca discuţiile să degenereze şi masca să ne cadă, uşor, de pe chip.

Fiecare dintre noi avem, bine plantat în interiorul nostru, un zeu al măcelului

4 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *