Competiţii

08. Fericire pe roţi

Am făcut şcoala de şoferi pe o Dacie de prin anii ‘70. Poate că am vrut să mă pot lăuda, la nepoţi, c-am condus şi eu o maşină de epocă… Mai sigur e c-am vrut să-mi înfrâng frustrările de femeie la volan – convinsă fiind că, odată îmblânzită bestia, voi putea conduce orice bijuterie pe patru roţi.

Astăzi, zâmbesc amintindu-mi vremurile de atunci. Crisparea şi stânjeneala caracteristice oricărui început au dispărut. Condusul mă relaxează. Nu fac parte din rândul răzvrătiţilor, care claxonează în neştire şi se simt pe stradă ca pe moşia lor. Sunt din categoria aceea, atentă la orice se întâmplă în jur, fericită că opreşte la semafor, ca să poată privi oamenii.

Săptămâna aceasta, fericirea a venit mai mult din interior, decât din exteriorul maşinii. Nici nu se putea altfel! Maria mi-a făcut un cadou special! M-a lăsat să conduc, şapte zile, o Toyota Yaris Noua Generaţie! Waw! Încă din primele minute, am rămas impresionată! A fost o săptămână de vis, în care m-am simţit, în maşină, mai bine decât în oricare casă. Aglomeraţia şi agitaţia oraşului nu au stricat nicio secundă din bucuria şofatului de lux!

Yaris mi-a fost un partener excelent! Agil şi stilat, s-a făcut repede remarcat în trafic. Ce să mai spun despre sufletul meu?! Aici, clar, a căpătat un loc de cinste! Interiorul spaţios şi dotările de ultimă generaţie m-au făcut să mă simt importantă! O mare surpriză a fost faptul că tehnologia mi-a fost accesibilă! M-am descurcat de minune cu sistemul mutimedia Toyota Touch – sistem inteligent de acces şi control al funcţiilor on-board, cu ecran tactil de 6.1″, color şi cameră video pentru marşarier. Am parcat cu spatele în orice situaţie! Obstacolele ascunse au fost detectate cu uşurinţă, printr-o imagine clară, fără greş! Foarte mulţumită am fost de bordul noului Yaris, creat ergonomic, pentru a-mi oferi o bună vizibilitate asupra informaţiilor. Şi volanul era parcă altfel, mai simplu de ţinut şi de rotit.

Despre scaun… pot să spun că m-am simţit ca-n jilţ?! Un confort de cinci stele! Dar, pentru că şofatul nu trebuie să ofere doar confort, ci şi siguranţă,  e de menţionat faptul că scaunele sunt concepute în aşa fel, încât reduc riscul de traumatism cervical. Toyota Yaris are un set întreg de airbag-uri standard, sisteme de asistenţă de frânare, de control al stabilităţii, de control al tracţiunii. Sunt detalii de care trebuie ţinut cont, chiar dacă, în principiu, în oraş nu prea există riscul unor accidente foarte grave.
Gata, nu vreau să mă mai gândesc la rău! Am avut parte, o săptămână, de o maşină care m-a făcut ca drumurile să nu mi se mai pară atât de lungi, nici semafoarele atât de aiurea corelate între ele, nici pietonii atât de grăbiţi şi de neatenţi. Am fost, pe bune, fana traficului urban! Toyota Yaris mi-a demonstrat că este uşor de manevreat în aglomeraţie, dar şi în spaţiile înguste. În plus, m-a ajutat să mi se pară că trăiesc într-un oraş fără gropi! Suspensia este mai rigidă şi amortizează denivelările.

Am avut multe drumuri de făcut şi multe bagaje de cărat. Sistemul GPS m-a dus, lin, către orice destinaţie, iar bagajele au avut loc din belşug în portbagaj şi în interior. Am sunat pe mobil, în siguranţă, efectuând apelul hands-free, am accesat internetul şi m-am răcorit cu apă ca de izvor, păstrată în torpedoul ventilat.
Mi-a plăcut să conduc şi, mai ales, mi-a plăcut să descopăr un consum redus de combustibil. Dacă Toyota nu ar fi primit deja titlul de brand-ul cel mai verde, cu siguranţă că îl ofeream eu, acum! Verde şi ideal pentru drumurile prin oraş! Ideal pentru mine!

[Postarea de faţă este a opta scriere din competiţia SuperBlog 2011.]

8 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *