Ale tinereţii valuri

Nostalgia primului zbor

Primul zbor cu avionul a fost, pentru mine, o experienta de neuitat. Eram atat de entuziasmata, incat ii enervam pe cei din jur. Ai vazut?, Uite acum!, Oaaaauuuu!…
Unii erau speriati, altii nepasatori. Multi nu intelegeau si nu vedeau nimic din ceea ce le aratam. Asa ca, am asternut pe hartie cateva randuri. Randuri pe care astazi le-am intalnit – intr-o noua curatenie printre amintiri.

Traversam o zona de turbulente. E ca un cutremur sau, mai degraba, ca si cum ai merge cu autobuzul.
In rest, parca am sta pe loc! Uneori, pot sa jur ca nu ne miscam. Numai zgomotul motoarelor se aude continuu si, desi nu e prea placut – ne anunta ca e de bine! 🙂
Caty avea loc la geam, pe care mi l-a cedat. Numai ca, nu avem geam, ci un fel de perete. Asa ca, ma uit in spate si in fata, pe la vecini. Din spate, vad aripa dreapta. Sunt purtata pe aripi! Cat e de fain! Cea mai buna priveliste o am din fata. Vad tot! Acum zburam deasupra unei ape. Uscatul e format, parca, din piese de puzzle. Forme, culori, marimi… nicio piesa nu seamana cu cealalta. E atat de mic totul!
Iar norii… norii se vad undeva, departe – bucatele mici de vata, suspendate asa… As spune ca sunt pusi in cui dar, mai degraba parca ar fi pe umeras. Fiecare, atat de tantos!
Se pare ca vom intra din nou in nori. E atat de ciudat sa vezi numai alb sub tine, iar deasupra un albastru clar, cald, mat! Si mai ciudat e sa fii inconjurat de alb, sa fii orbit de atata lumina alba!
Norii de acum – parca sunt stanci crescute din apa. Si e atata distanta intre cer si apa!
Sunt intr-o bucatica de cer! Zbor printre nori! Norii danseaza si eu privesc ca intr-un spectacol, din loja.

Mamaaaaaa!!! Am vazut un avion mic, mic, mic! Dar ce viteza avea!!! La fel suntem si noi si totusi… pare ca nu ne miscam…?!
(10 septembrie 2005,
ora 11.15)

2 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *