Pentru suflet,  Vietăţi

Inimă de mamă

Un țigan măcelar a venit să vadă vițelul familiei. I-a plăcut și a decis să-l cumpere. A zis că nu are cum să-l transporte viu, așa că-i va face felul pe loc. Acceptul s-a dat cu un mare nod în gât…

Sacrificarea animalului s-a făcut la vreo 20 de metri de casă, sub un nuc bătrân. Lucrătura a fost rapidă, fără chin și, cât de cât, curată. În jumătate de oră nu se mai știa faptul că acolo fusese locul crimei.

Asta, până seara, când s-a întors vaca-mamă. În dreptul nucului a simțit mirosul de sânge și a înnebunit! A luat-o la fugă spre casă, mai-mai să-și rupă picioarele. S-a izbit cu toată forța în poartă și răgea de-ți rupea sufletul. Când a intrat în curte, a început să-și caute copilul prin toate ungherele. Era atât de răvășită, încât ochii oamenilor care asistau la scenă s-au umplut, automat, de lacrimi.

5 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *