Joaca de-a camera ascunsă în şcoli

Profa cea mai de treabă din generală a fost, de departe, doamna de matematică. Atunci când era de glumit, când era de mers în excursii sau în tabere, se afla pe primul loc în sufletele noastre.
Profa cea mai de temut – atunci când treceam la lucruri serioase – era tot doamna de matematică. Avea un stil de predare profesionist la care îmbina, uneori, și câte o castană. Nu cred c-a scăpat careva dintre noi fără castane! Ba, eu mi-am luat și-o cretă, fix în frunte, într-o oră când, în loc să fiu atentă la tablă, mă uitam aiurea, pe pereți!

Continue Reading

Şcoala (de ieri, de azi, de… mâine?)

Îmi amintesc că aşteptam, mereu, începutul şcolii, cu emoţie. Îmi amintesc că mi-a plăcut, întotdeauna, la şcoală. Îmi amintesc, cu drag, de profesorii pe care i-am avut. Îmi amintesc că am făcut parte dintr-o generaţie norocoasă. Am fost ultima serie care a scăpat de examenul de capacitate şi care a dat admitere normal, la liceu. Am fost ultima generaţie care a dat bacalaureatul în forma lui veche şi cunoscută de toată lumea. Mai târziu, în studenţie, am făcut parte din ultima serie care a studiat patru ani şi care a făcut un master de plăcere, nu din obligaţie.

După ce-am terminat şcoala – toate şcolile – am privit cruciş la ceea ce venea din urmă. Am zâmbit şi, cu o doză de inconştienţă, am strigat: După mine, potopul! Şi potop a venit. Şi nu se mai opreşte dezastrul a ceea ce mai numim noi astăzi – şcoala românească.

Continue Reading