• Bucurii

    La mulți ani, tata!

    E minunat, pentru că e al meu. Modelul meu de om adevărat și bun, de om vesel și iubit de alți oameni. E minunat și-i tânăr, pentru că așa a știut să se păstreze. Pentru că are drag de viață și pentru că găsește motive de zâmbet în orice întristare.

    E minunat, pentru că-i un bărbat care a știut întotdeauna ce înseamnă casă și acasă. E minunat, pentru că atunci când întorc capul căutând sprijin, mângâiere, un reper – el e acolo.

    Sunt bucățică ruptă din el – în multe bune și-n multe pe care lumea le consideră mai puțin bune! 🙂

  • Viața-i frumoasă băieți!

    Viața-i (și va fi) frumoasă, băieți!

    E final de proiect, final de carte, final al unei etape din viața tatălui meu și din viața acestui blog. Vă mulțumesc că ne-ați fost alături, că ați citit, că m-ați tras de urechi atunci când următorul capitol nu era încă postat – dar, voi doreați să citiți! 🙂

    Viata-i frumoasa, baieti!

  • Viața-i frumoasă băieți!

    XXII. Florile recunoștinței

    În clasă ocupăm aceleași locuri în care soarta ne-a reunit acum trei ani. Un singur loc a rămas liber, acela care ne reamintește drama prietenului nostru. A sosit clipa în care ne vom lua rămas bun de la draga noastră dirigintă. Îmi revine în minte, de parcă a fost ieri, prima întâlnire cu ea. A fost rază de speranță în ceasul sumbrei dezamăgiri. Am trăit din plin experiența de ucenic la școala vieții. Zestrea acumulată va trebui valorificată în viață, pentru a avea o existență limpede, cumpănită și curată.

  • Viața-i frumoasă băieți!

    XXI. Noapte de neuitat

    Timpul curge nemilos de repede și noi petrecem ultimele zile în mediul agreabil și familial din școala de ucenici. Să ai inimă de piatră, ca să nu te înfiori la gândul despărțirii. Fără voie, melancolia năvălește asupra-mi rece, apăsătoare și o stare confuză, deprimantă e gata să mă copleșească. După absolvire, intri în angrenajul social care-ți toacă mărunțel, zi de zi, existența. Stresante vor fi complicatele probleme cu angajarea, cu locuința și mâncarea, chivernisirea banilor puțini, continuarea studiilor… Mă scutur ca prins de friguri și vreau să scap de aceste gânduri.

  • Viața-i frumoasă băieți!

    XX. Riscurile meseriei

    Tainele oricărei meserii nu se pătrund ușor. Ai nevoie de cunoștințe teoretice și practice, de îndemânare, dar mai ales de pasiune pentru ceea ce faci. Eu., poate că am primele calități, dar pasiunea pentru meserie nu o am. Asta o simt în interiorul meu.
    Pentru că nu m-am deconspirat niciodată, mă simt liniștit. Ceilalți nu cred să bănuiască nimic. În anul trei am fost repartizați pe lângă muncitori și lucrăm cot la cot cu ei. Realizăm, sub supravegherea lor, cele mai complicate lucrări.

  • Viața-i frumoasă băieți!

    XIX. În numele prieteniei

    În anul al treilea avem deja intrat în „sânge” modelul moral al ucenicului ce s-a format în anii anteriori. Ne-am însușit regulile și normele care funcționează aici – atât cele scrise, cât și cel transmise nouă, prin tradiție, de la cei mari. Asta explică în parte coeziunea fantastică a interniștilor. Întâmplările mărunte de peste zi trec înseninând sau umbrind clipele existenței noastre. Prea multă liniște trebuie să-ți dea de gândit, pentru că inevitabil vor apărea și „turbulențele”, că așa-i viața, „are și ușor și greu”, vorba cântecului.
    Doamne, vestea cea rea, de care m-am temut, a sosit!

  • Viața-i frumoasă băieți!

    XVIII. Emoții în concurs

    Sala clubului orășenesc este arhiplină. Mă aflu pe scenă, alături de ceilalți concurenți. Irina m-a salutat discret și mi-a urat succes. I-am întors urarea și ea s-a retras melancolică. Mă simt neajutorat și stingher. Dincolo de cortină se amplifică rumoarea. Trag ușor de marginea draperiei și privesc în interior. Ucenicii, colegii mei, s-au așezat în partea stângă a sălii, iar în cealaltă parte sunt fetele și băieții de la liceu. Rândurile de la intrare sunt ocupate de adulți, iar printre aceștia îi recunosc părinții Irinei. Par nerăbdători și emoționați.