Băiețașii și golănașii nu se nasc peste noapte

Era trecut de zece. Mă întorceam de la alergat. Plouase, iar parcul era gol și întunecat. În mersul meu, am depășit un grup de băiețași de 9-12 ani. Fumau și erau gălăgioși.

pasi - plimbare - mers pe jos

M-am așezat pe o bancă, aproape de bloc. Peste câteva minute, m-au ajuns puștanii. Unul s-a oprit în fața mea și mi-a ținut o lecție de cocoșel ieșit la agățat, care are nevoie de atenție. L-am privit fără vreo reacție. Nu eram nici înfricoșată, nici scârbită vreun pic de tânăra generație. Iar el era uimit. A dat să plece, s-a întors, m-a mai analizat o dată.

– Știi că am și eu un copil de seama ta?

Continue Reading

Baba Anda și adolescenții – lecție (necerută) la ceas de seară

Aseară făceam un badminton cu prunca, în parc. În apropierea noastră, la o masă, s-au așezat patru fete și un băiat, adolescenți simpatici. Au început să joace cărți.

– Ce proastă ești!, a exclamat puștiul, la un moment dat.

Maria a căscat ochii mari și s-a întors spre el. Dar el și ele erau în lumea lor. Vorbeau și râdeau și, se vede treaba, lui îi plăcea să fie în vizorul amicelor sale.

– Să nu permiți nimănui să-ți vorbească așa!

Continue Reading

Sfârșitul nu-i aici!

Astăzi, am avut o revelație. Și, o bucurie! De fapt, știam! Dar, totul a fost ca o nouă descoperire, ca o (re)mărturisire a credinței.
După ora 14, am plecat cu George să ne închinăm la Mitropolie, la Sfânta Parascheva și să-l salutăm pe Sfântul Iosif. Orașul era destul de pustiu. Instituțiile publice aveau ușile ferecate, iar mall-urile nu erau în sensul nostru de mers. Ajunși în poarta Catedralei, am rămas uimiți. Curtea, dar și Mitropolia, erau pline de oameni. Deloc surprinzător, dar minunat – mare parte a oamenilor erau tineri! Unii veneau, alții plecau. Câte doi, câte trei, dar și multe grupuri destul de… consistente!

Continue Reading

Emoție într-un strop de reclamă

În ultimele zile, m-am uitat destul de puțin la televizor. Nici pe blogurile prietenilor n-am mai reușit să ajung. Prin urmare, nu știam că de vreo săptămână a apărut o reclamă ce a stârnit multe emoții și comentarii.

În seara asta, vorbeam cu George și ne hlizeam – timp în care, la televizorul ce mergea în gol, a început publicitate. Am tăcut și am privit, atrași parcă de un magnet. Aproape că n-am mai respirat. La sfârșit, amândoi eram cu ochii în lacrimi și nu știam dacă să plângem în continuare sau să râdem de noi – luați prin surprindere, cu pielea de găină și cu o trecere atât de bruscă de la o stare la alta.

Continue Reading